Clima din România, în limitele normalității

Zilele caniculare de vară, care se sfârșesc cu ploi torențiale, și iernile geroase, cu multă ninsoare, sunt normale pentru țara noastră. „În cazul României, caracteristicile climatice, date, în principal, de așezarea sa la latitudinile medii și de depărtarea față de Oceanul Atlantic, sunt cele temperat-continentale, cu un contrast sporit între verile calde și iernile reci, comparativ cu regiunile situate mai la Vest. Vara, după o zi călduroasă care determină sporirea cantității de apă din sol, care se evaporă, vaporii de apă din atmosferă contribuie la dezvoltarea convecției, vizualizată prin dezvoltarea unor nori cumulonimbus foarte extinși pe verticală, ceea ce determină, de multe ori, declanșarea unor ploi localizate, dar însemnate cantitativ.
În sol există însă, de obicei, o rezervă limitată de apă. Odată consumată această rezervă, prin evaporare, nu mai există condiții de dezvoltare a convecției locale și nici a ploilor care provin din astfel de sisteme convective. Acest lucru contribuie la intensificarea secetei din ce în ce mai mult“, a explicat pentru „Curentul“ Roxana Bojariu, șef al Secției de Climatologie din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie. Și furtunile de vară intense sunt ceva obișnuit. Cât despre tornade, acestea apar și în regiunea țării noastre. „Există chiar și consemnări istorice ale lor. Totuși, la fel ca și în celelalte regiuni ale Europei, intensitatea tornadelor din România este, în medie, mult mai mică decât a celor care se dezvoltă, de exemplu, în Statele Unite ale Americii. Nu există încă experimente numerice sau un cadru riguros teoretic care să ne indice cum se vor modifica caracteristicile tornadelor în condițiile schimbării climei. Asta pentru că aceste fenomene au scări spațiale și temporale de manifestare foarte fine – evoluează pe distanțe de ordinul kilometrilor și zecilor de kilometri, cu durate de ordinul minutelor și orelor – care necesită o nouă generație de modele climatice cu rezoluții înalte“, a declarat Bojariu.
Cât despre această iarnă, „au existat perioade în care temperaturile au fost mai scăzute decât norma climatică, intervalul de referință fiind de obicei 1961-1990. Au fost însă și perioade în care temperaturile au fost semnificativ mai mari decât în mod obișnuit“. Roxana Bojariu a precizat că „aceste fluctuații sunt un dat natural al sistemului complex în care oceanul, atmosfera și celelalte componente interacționează continuu, schimbând între ele energie. În cazul particular al acestei ierni, intensitatea și distribuția spațială a fluctuațiilor de temperatură în întreaga emisferă nordică, nu numai în România, au fost determinate de dezvoltarea fazei negative a oscilației nord-atlantice, cunoscută și sub denumirea de oscilație arctică“. Ierni cu dezvoltare a fazei negative a oscilației nord-atlantice au mai fost de exemplu în 2000-2001, 1984-1985, 1978-1979, 1961-1962, 1955-1956. „E adevărat că în ultimele decenii fazele pozitive ale oscilației nord-atlantice au fost cele care au dominat. Iarna 2006-2007, de exemplu, a fost caracterizată de o astfel de fază pozitivă. Ianuarie 2007 a fost considerat cel mai cald din întreg șirul de observații instrumentale, începând cam din anul 1850, în emisfera nordică“, a explicat șeful Secției de Climatologie din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie. Abundența ninsorilor căzute, la un moment dat, ține de aceste fluctuații naturale determinate de interacțiunea componentelor geosistemului și de factorii locali care le modulează. Roxana Bojariu a adăugat că „ne așteptăm ca frecvența valurilor de frig în anotimpul rece să scadă, în următoarele decenii, în condițiile schimbării climei. Asta nu însemnă că brusc nu vom mai avea astfel de manifestări ale vremii, ci că ele, pe măsură ce vom înainta în acest secol, vor deveni din ce în ce mai rare. La fel, ne așteptăm la creșterea frecvenței valurilor de căldură din anotimpul de vară, în deceniile ce urmează, în condițiile schimbării climei“.