Home Social Credincioșii din Galați au improvizat o biserică într-un cort militar

Credincioșii din Galați au improvizat o biserică într-un cort militar

DISTRIBUIŢI

Pentru că nu au bani să construiască un lăcaș de cult în care oamenii să se poată ruga și organiza evenimente religioase, locuitorii unui cartier din Galați au găsit o soluție de compromis. Aceștia, împreună cu parohul comunității, au ridicat un cort care să aibă rol de biserică, unde oamenii se pot ruga în voie. Astfel, duminică de duminică și în toate zilele de sărbătoare, credincioșii din cartierul gălățean Dimitrie Cantemir se aducă într-un cort militar care ține loc de lăcaș de cult. Înaintea descoperirii soluției inventive, capela se afla într-o garsonieră de la parterul unui bloc, pusă la dispoziție de primărie dar care s-a dovedit a fi mult prea mică pentru oficierea slujbelor. Ridicarea lăcașului de cult a beneficiat de participarea tuturor credincioșilor. Bărbații au ridicat și legat cortul împreună cu preotul iar femeile au adus de acasă covoare și cele de trebuință pentru ca mica biserică să fie cât mai primitoare. Cortul militar a devenit un lăcaș de cult suficient de mare cât să găz­du­iască credin­cioșii din 250 de familii gălățene și oamenii se plâng doar de venirea iernii care va afecta construc­ția și frigul pe care îl vor simții pe tot parcursul slujbelor.

Irina Popescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.