Home Social De Sf. Andrei, aproximativ 600.000 de români și-au serbat onomastica

De Sf. Andrei, aproximativ 600.000 de români și-au serbat onomastica

DISTRIBUIŢI

Peste 600.000 de români și-au serbat, ieri, onomastica de Sfântul Andrei.
Statisticile arată că mai multe femei decât bărbați poartă numele ocrotitorului României. Astfel, 254.656 de femei se numesc Andreea, 21.292 – Andra, 19.054 – Andrea, 6.600 – Andreia și peste 330 – Andruța, Andrușa, Andrușca.
Peste 274.000 de bărbați poartă numele de Andrei, 12.000 – Andraș, 3.000 – Endre și 1.000 – Andreiu. Potrivit tradiției, în ajunul sărbătorii Sfântului Andrei s-a pus grâu la încolțit pe farfurioare, iar în funcție de cât de mare va crește grâul până de Anul Nou, așa spor vor avea și familiile care l-au semănat. Membrul familiei al cărui grâu va crește cel mai frumos va avea, anul viitor, cel mai mult noroc. Femeile trebuiau să pună pe un ștergar o pâine mare și o monedă de argint. Astfel, casa va fi binecuvântată cu belșug. Tot ieri, gospodarii au pus în sticle cu apă crengi de măr, prun, cireș sau corcoduș. În gospodăriile în care acestea vor înflori în ajunul Crăciunului va fi liniște sufletească și belșug.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.