Nu o data, in cei 15 ani scursi de la revolutie, scandalurile izbucnite in sistemul de protectie sociala au starnit, la propriu, valuri de proteste, anchete si, mai ales, demisii. Acum a venit si randul judetului nostru.
In cursul lunii decembrie, -absolut intamplator-, dupa cum a marturisit Florin Anghel, presedintele Consiliului judetean, a fost demarat auditul la Centrul de Plasament si Ingrijire Plopeni (unitatea are in custodie 78 de copii orfani cu dizabilitati si 44 de copii cu dizabilitati care au familie).
Dezastru si demisiile greilor
In urma controlului, -aici s-au descoperit lucruri care tin aproape de domeniul fantasticului, greu de imaginat pentru o institutie ce are ca scop, atentie, protectia sociala-, a avertizat Anghel. -Lipsa de gestiune de valori foarte mari, lipsa unor elemente de dotare – inclusiv aparate de fitness, un sistem greoi si anormal – sunt elemente care ma pun acum in situatia de a trece la masuri extreme-. Presedintele CJ a anuntat ca, astazi, va depune o plangere penala impotriva a cel putin trei persoane din piramida acestui centru: Stefania Musat – director, Carmen Petre – contabil-sef si Elena Moduroiu – casier. -Pana acum, surprinzator de repede s-a reusit recuperarea a circa 500 milioane de lei, dar aceasta este o mica parte din dezastrul de acolo, iar lucrurile trebuie sa reintre in normal. Si ca dovada ca acolo functiona un fel de increngatura, va anunt ca azi dimineata (n.n. – ieri) si-au dat demisia doua personaje importante: Daniela Constantin – director economic si, respectiv, Valerian Radulescu – director adjunct, ambii din structura Directiei de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Prahova-, a mai subliniat presedintele Consiliului judetean.
Contactat telefonic, viceprimarul din Plopeni, Dragos Nita (n.n. – primarul se afla in concediu), a recunoscut ca -se pare ca la centrul de plasament problemele trenau de vreo patru ani. Totul se musamaliza si era clar ca acolo se intamplau lucruri necurate. Din pacate insa, institutia nu se afla in subordinea primariei-.
Prioritate: cei 1.000 de copii in situatii de risc
Tot ieri, Florin Anghel a tinut sa demonstreze ca ceea ce s-a descoperit la Plopeni este posibil sa nu fie un unicat! In acest sens, presedintele CJ a anuntat ca intentioneaza sa creeze un departament special in cadrul acestui for, care sa aiba drept principala atributie centralizarea achizitiilor pentru unitatile subordonate, -pentru a nu se mai repeta situatiile din perioada anterioara, derulate in favoarea unor grupuri de interese-.
Pentru a se justifica, Anghel a dat exemplul Directiei pentru Asistenta Sociala si Protectie Sociala pentru care -lucrurile pentru primul trimestru sunt aproape clarificate: fata de estimarea noastra bugetara, de circa 9,5 miliarde de lei, s-a obtinut suma de 6,8 miliarde de lei – adica o economie de 30%. Pana acum, 22 de firme au cumparat caiete de sarcini, dar se pare ca in finala vor ramane numai doua. Aceasta aritmetica ne aduce, firesc, in atentie urmatoarea intrebare: ce se intampla cu aceasta diferenta? Cine si cu ce interese jongla? Pentru ca diferenta incarca, pana acum, in mod nejustificat, bugetul de cheltuieli al institutiei in cauza. Si se mai petrecea o porcarie. Pana acum, contractele de achizitii erau semnate din ianuarie, pentru tot anul, la preturile din ianuarie. Noi, in schimb, vom face licitatii semestriale sau sezoniere si ne vom stradui sa eliminam disfunctionalitatile-, a mai avertizat Anghel. Acesta a promis ca situatia celor peste 1.000 de copii aflati in situatii de risc din Prahova sa constituie o prioritate pentru autoritatile judetene.
Anghel a promis ca auditul va continua la toate institutiile de protectie sociala.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















