Home Social Din banii de la buget, Nicolăescu vrea să-i facă Patriarhiei rețea sanitară...

Din banii de la buget, Nicolăescu vrea să-i facă Patriarhiei rețea sanitară proprie

DISTRIBUIŢI

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, vrea să se pună bine cu Dumnezeu, ajutând "săraca" Patriarhie Română. Astfel, ministrul a promis că, în toamnă, Guvernul va propune Parlamentului să aprobe mai multe amendamente care să permită organizarea de către Patriarhie a unei rețele sanitare proprii. Îl averizăm pe ministru că există un vechi proverb românesc care spune că "până la Dumnezeu, te mănâncă Sfinții".

Chiar dacă Biserica Ortodoxă Română nu prea s-a evidențiat cu acte caritabile, ci mai mult cu declarații ale "Prea-Fericițior", dar mult mai mult cu mașinile de lux, cu vilele și averile uriașe pe care le dețin chiar și unii "bieți" preoți de țară ori cu aparițiile pe primele pagini ale ziarelor cu câte un scandal sexual sau cu tunuri imobilare, iată că ministrul sănătății a considerat de cuviință că "săracii" preoți trebuie ajutați… să mai și ajute. "Este corect să finanțăm parțial asemenea investiții. Este clar că Patriarhia nu va putea avea resurse proprii pentru asemenea spitale și dotarea lor, cărora li se adresează oamenii săraci. Ministerul Sănătății ar putea asigura componenta medicală și, în viitor, o parte din cea financiară. Patriarhia se va ocupa de partea spirituală și ceva din partea materială. Adică, terenuri sau clădiri care ar putea fi recondiționate și care sunt în proprietatea Patriarhiei ar putea fi trasformate în spitale sau centre medico-sociale", a spus ministrul sănătății, citat de Mediafax.

Preoții, în majoritate obezi, vor da sfaturi despre alimentație!

"Să nu faci ce face popa, să faci ce spune popa" ar fi cel mai sănătos sfat pe care ar trebui să-l urmăm cu toții. Căci, iată, ministrul sănătății s-a gândit să-i implice pe preoți în promovarea unui stil de viață sănătos, știut fiind că există foarte mulți copii, dar și adulți obezi. Asta, în condițiile în care majoritatea preoților sunt chiar ei supraponderali și obezi. Mai mult, ministrul Nicolăescu le-a mai găsit o utilitate: biroul de presă al Patriarhiei va promova programele Ministerului Sănătății, precum vaccinarea copilului, programul de evaluare a sănătății și combaterii consumului de alcool și tutun, programe de prevenire a îmbolnăvirii, combaterea tutunului, alcoolului, drogurilor și prevenirea bolilor transmisibile, cum ar fi hepatita (preoții vor explica enoriașilor cât de multe boli pot fi transmise din cauza lipsei de igienă, mai ales prin mâinile murdare), toate acestea mulțumită unui protocol semnat, ieri, de PF Daniel și ministrul Nicolăescu, privind "asistența medicală și spirituală".

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.