Home Social Emoții pentru 99.000 de studenți care susțin a doua sesiune a Bacalaureatului

Emoții pentru 99.000 de studenți care susțin a doua sesiune a Bacalaureatului

DISTRIBUIŢI

Cei care nu au promovat examenul de bacalaureat din prima sesiune, susțin săptămâna aceasta probele scrise ale celei de-a doua sesiuni a examenului, subiectele fiind similare ca și dificultate iar variantele extrase fiind dintre cele formulate pentru bacalaureatul din vară. Luni, absolvenții de liceu au susținut proba scrisă la limba și literatura română, pentru care a fost extrasă varianta 3 de subiecte. La sesiunea a doua a examenului de bacalaureat din acest an s-au înscris pentru a susține proba la limba română peste 53.000 de absolvenți de liceu. Elevii au avut trei subiecte mari cu mai multe cerințe aferente, printre care identificarea și explicarea unor figuri de stil din poezia ”De-or trece anii…” de Mihai Eminescu dar și găsirea sinonimelor pentru mai multe cuvinte din text, formularea unui eseu argumentativ pornind de la afirmația lui Lucian Blaga ”Trebuie să existe o anumită concordanță între acțiuni și planuri, dacă vrem să scoatem din ele toate roadele pe care le pot da” și pentru ultimul subiect elevii au avut de redactat un eseu în care să fie prezentată tema și viziunea despre lume dintr-un roman studiat. Profesorii au apreciat dificultatea subiectelor ca fiind de grad mediu ce nu ar trebui să pună probleme candidaților. Unii dintre elevi consideră subiectele din toamnă mai ușoare decât cele din vară și sunt încrezători în rezultatul pe care îl vor obține.
Un număr de 1.430 candidați aparținând minorităților naționale sunt așteptați marți să susțină proba scrisă la limba și literatura maternă din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de bacalaureat. Proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie) este programată miercuri iar ultima probă scrisă – proba la alegere a profilului și specializării – va avea loc vineri.
În data de 2 septembrie vor fi afișate primele rezultate (până la ora 16.00) și vor fi depuse contestațiile (16.00 – 20.00). Acestea vor fi soluționate în intervalul 3-4 septembrie, urmând ca afișarea rezultatelor finale să aibă loc în data de 5 septembrie.
Numărul total de candidați care s-au înscris pentru susținerea examenului de bacalaureat în sesiunea august-septem­brie este de 99.111, numai în București înscriindu-se 12.265 de absolvenți de liceu. Rata de promovare înregistrată la prima sesiune a examenului de bacalaureat din acest an a fost de 44,41% (după soluționarea contes­tațiilor) ceea ce a depășit recordul negativ de anul trecut când procentul de promovabilitate a depășit cu puțin 45 %.

Irina Popescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.