Home Social ?ê?£tiința a elucidat misterul lui Moș Crăciun

?ê?£tiința a elucidat misterul lui Moș Crăciun

DISTRIBUIŢI

Moș Crăciun, în chip de moșneguț rotofei, îmbrăcat în haină roșie, cu barba lungă și albă, cu sacul de cadouri în spinare sau stând într-o sanie trasă de reni, este o imagine foarte târzie, închipuită de Thomas Nast, un desenator american. Imaginea având ca punct de plecare pe Sfântul Nicolae, de acest fapt făcându-se vinovați coloniștii olandezi și cei englezi ce au plecat în America în secolul al XVII-lea.

Așadar, nimic din tradiția românească în imaginea actuală a lui Moș Crăciun, însă, după 1960, această imagine s-a impus în toată lumea, așa încât o luăm ca atare. Crăciunul îi introducea pe oameni într-o atmosferă unică, specifică atât sfârșitului, cât și începutului, atât tristeții, cât mai ales bucuriei. Modul în care Moș Crăciun reușește să ducă daruri tuturor copiilor din lume într-o singură noapte a ajuns să-i preocupe și pe oamenii de știință, care până acum au încercat să demonstreze că acest lucru e posibil. ?ê?£i, în sfârșit, au reușit! Primul care a reușit să demonstreze că drumul acesta de sute de mii de kilometri este perfect posibil este Larry Silverberg, un profesor american de mecanică și inginerie spațială. Larry Silverberg susține că, pentru a reuși să facă această călătorie, Moș Crăciun se folosește de undele electromagnetice, dar și de știința computerelor. Printre așii din mâneca lui Moș Crăciun se află și nanotehnologia și ingineria genetică. Pentru a afla ce-și dorește fiecare copil, Moș Crăciun are la dispoziție o antenă în care este integrată tehnologia folosită în telefonia mobila și EKG. Un sistem de filtre foarte sofisticate îi permit Moșului să afle unde locuiește fiecare copil și ce își dorește și chiar cum s-a comportat de-a lungul anului fiecare copil. După ce sunt recepționate, datele sunt procesate de sistemul performant de navigație al saniei, susținea profesorul Larry Silverberg. Totuși, cum poate Moș Crăciun să ajungă în milioane de case într-o singură noapte? Folosindu-se de conținutul spațio-temporal, răspund specialiștii. Moș Crăciun știe că timpul poate fi întins ca o bucată de cauciuc și că spațiul se poate modifica. Toate aceste cunoștințe îi permit să distribuie cadourile într-o clipă, explică omul de știință american. Mai mult, se pare că Moș Crăciun nu are sania plină cu cadouri: în momentul în care intră într-o casă, Moșul își folosește aparatul de fabricat jucării, astfel încât acestea sunt fabricate pe loc, atom cu atom. În plus, renii Moșului sunt dintr-o rasă capabilă să zboare. Copiii nu ar trebui să dea mare importanță celor care spun că Moș Crăciun nu poate distribui toate cadourile într-o singură noapte. ”Este posibil și, mai mult, când spun acest lucru, ma bazez pe știința zilelor noastre”, a mai spus Silverberg.

Originea numelui Craciunului, incertă

Crăciunul este una dintre cele mai așteptate sărbători. În postul de șase săptămâni care îl precede, oamenii fac numeroase pregătiri, încercând să întâmpine cum se cuvine o sărbătoare de o asemenea importanță. În legătură cu numele popular al sărbătorii există mai multe opinii, ba că ar veni de la latinescul ”creatio”- nastere, ba de la slavul ”Karacun” – moarte năprasnică sau spirit al morții, ba din albanezul ”Kercum” – buturugă. Specialiștii români, având în vedere rolul principal pe care îl juca buturuga sacră, aprinsă în noaptea Crăciunului pentru a ajuta Soarele slăbit de puteri, înclină spre o origine traco-dacică a sărbătorii, aceasta opinie apropiindu-se mult de cea de-a treia variantă pomenită de noi. Evident, acceptând această origine, trebuie să acceptăm și faptul că sărbătoarea Crăciunului a păstrat și o mulțime de elemente precreștine, elemente care-și aveau pe deplin explicația în plan mitico-magic. De abia în anul 354, Papa Liberiu a oficializat data de 25 decembrie ca zi a Nașterii lui Iisus, în Orient acest lucru întâmplându-se în anul 379.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.