Femeia care a pierdut un copil și a câștigat 11

Viviana Radu are 61 de ani și 11 copii care deși nu sunt ai ei, îi iubește mai mult decât cele care i-au adus pe lume. A avut și ea o fată care a murit la 24 de ani suferind de cancer dar casa care ar fi trebuit să fie plină de nepoți nu a rămas goală, Viviana transformând-o într-o casă de copii care nu au avut șansa să aibă o familie.
”Înger alb” este o casă îngrijită de pe șoseaua Măgurele din București. Colorată și cu o curte plină de tobogane, leagăne și pitici de grădină, casa găzduiește 11 copii cu vârste cuprinse între trei și 12 ani. Pare o casă veselă și râsetele copiilor se aud din orice mașină care trece-n grabă pe drumul plin de gropi. Viviana Radu spera ca râsetele care se aud astăzi din casă să fie ale nepoților ei. Asta avea în gând atunci când a construit casa pentru fiica ei, Sabina. Sabina terminase Facultatea de Turism. Tot pentru ea, părinții au cumpărat și un teren pe lângă Râmnicu Vâlcea. „Aveam de gând să-i fac acolo o mică pensiune, ca să-și practice meseria, că i-a plăcut foarte mult…“, povestește femeia pentru B365.ro. Sabina a murit de cancer. După ce a terminat facultatea, a început să se plângă de niște dureri abdominale. Inițial, familia le-a pus pe baza stresului din timpul licenței. Au umblat cu ea pe la doctori o bună perioadă de vreme, pentru ca până la urmă sa descopere că fata avea cancer genital, cu metastaze hepatice și osoase. Trei ani de zile au luptat împreună, fie prin tratamente medicale, cu citostatice și chimioterapie, fie prin tratamente naturiste. Însă niciunul dintre ele n-a dat rezultate. Casa fetei a rămas pustie dar, pentru că aceasta își dorea să vadă mulți copii în ea, părinții n-au lăsat-o așa: „Am hotărât și am avut îndemnul ăsta ceresc să fac casă de copii. Așa am demarat lucrările pentru înființarea asociației Înger Alb.“, spune doamna Viviana.
În momentul în care a înființat casa, a trebuit să aleagă o categorie de vârstă pentru copiii pe care-i va lua.Copiii din prima categorie de vârstă, 0-3 ani, dacă sunt abandonați, întră într-un sistem de asistență maternală. Nu pot fi luați în plasament. Așa că a ales următoarea categorie de vârstă: între 3 și 6 ani. Și, pentru că erau puțini copii de vârsta aceasta în sistem, a luat și mai mari. Cea mai mare, o fetiță, are 12 ani. Fetița a fost părăsită pe când avea 4 ani și jumătate. Părinții s-au despărțit, mama a plecat din țară și ea a rămas la o bunică. Bunica n-a avut din ce s-o întrețină. Așa că a lăsat-o în grija statului. De acolo, a ajuns la doamna Radu. Cel mai mic dintre copii are 5 ani. A venit în casă pe când avea doar trei. Singura familie pe care o cunoaște e cea din casa de pe Măgurele.
Mulți dintre copii, în special cei mai mari, își amintesc de familiile lor și încă mai așteaptă să fie luați de părinți acasă. Încă mai au promisiuni, încă mai primesc telefoane, aceștia le tot promit c-o să vină să-i ia: „Mai aud un telefon, o voce, indiferent unde ar fi și spune „ mamă, lasă că termin eu ce am de făcut și vin să te iau.“, dar nu a venit nimeni deocamdată. Pentru copii totuși speranța înseamnă ceva și doamna Viviana îi încurajează cât poate în această privință.
Fondurile casei de copii sunt în principal pe cont propriu. Ocazional, mai sunt ajutați și prin contracte de sponsorizare, fie prin bani, fie prin alimente. În ceea ce privește ajutorul de la stat, abia acum două luni a început să le ofere câte o alocație de plasament.“97 de lei pe lună. Este singurul ajutor din partea statului pe care-l avem. În rest, se pune la discuție numai autofinanțarea, nu interesează altceva pe nimeni.“, se plânge femeia. Nu știe sigur până la ce vârstă pot rămâne copiii aici, 18 sau 21, dar n-are de gând să-i dea afară nicicând. „Măcar să dorească ei să învețe și să facă școală, o să plece când se însoară sau când se mărită, eu n-am de gând să-i dau afară pe niciunul.“, povestește zâmbind Viviana Radu.

Irina Popescu