Home Social Funeriu nu se teme de amenințările liderilor sindicali din Educație

Funeriu nu se teme de amenințările liderilor sindicali din Educație

DISTRIBUIŢI

Liderii celor patru federații sindicale din învățămånt, spre dezavantajul dascălilor, au refuzat, ieri, invitația la discuții adresată de ministrul Educației, Daniel Funeriu. Reprezentanții cadrelor didactice, pånă și spre surprinderea celor pe care îi reprezintă, i-au transmis ministrului Funeriu că „nu a înțeles nici pånă acum că este ministrul Educației de mai bine de patru luni. Ministrul Funeriu trebuie să înțeleagă că acțiunile de protest, declanșarea grevei generale reprezintă hotăråri ale angajaților din sector și nu a liderilor sindicali. Ministrul Educației s-a trezit abia acum să cheme federațiile sindicale la negocieri, după ce luni de zile a fost surd la revendicările salariaților din educație, pe care i-a ignorat complet, încălcånd regulile elementare ale dialogului social“. Mai mult decåt atåt, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățămånt, Aurel Cornea, a ținut să-i mai transmită că „acțiunile de protest și declanșarea grevei generale în învățămånt sunt deciziile angajaților din sector și nu a liderilor sindicali“. În replică, Funeriu a fost ferm pe poziție, afirmånd că nu se teme de amenințările liderilor sindicali potrivit cărora bacalaureatul și încheierea anului școlar vor fi blocate. „Ministerul dispune de soluții legale pentru a nu ajunge în situația în care bacalaureatul și încheierea anului școlar să fie blocate“, a precizat ministrul Educației. În plus, a dorit să le spună „doar atåt“ liderilor sindicali: „Absenții nu au niciodată dreptate“. Funeriu le-a mai transmis liderilor sindicali din educație că nu este cazul să „iei ostatic viitorul copiilor Romåniei. Amenințarea cu blocarea bacalaureatului și blocarea anului școlar sunt, din punctul meu de vedere, tentative de a dezbina societatea romånească, de a o diviza, tentativă la care acest minister nu poate să fie părtaș“. În același timp, ministrul Educației i-a atenționat pe liderii sindicali că nu toți dascălii se consideră și se simt reprezentați de ei: „Doresc să le transmit pe această cale profesorilor Romåniei ceea ce o învățătoare, și știm bine că învățătorii nu sunt cei care au cele mai mari salarii, mi-a transmis deunăzi. Ea mi-a transmis că elevii, copiii pe care îi pregătește, o reprezintă mult mai bine decåt liderii sindicali“. Ministrul a ținut să le reamintească reprezentanților dascălilor că, în ultimele trei săptămåni, s-a întålnit aproape zilnic cu cåte un lider al sindicaliștilor: „Absenții nu au niciodată dreptate. Lipsa de la discuții a sindicaliștilor arată că acuzațiile potrivit cărora ministerul este închis dialogului li se aplică chiar lor. Îi aștept la dialog“.

Discutarea în CES a memorandumului cu FMI – amânată

Discutarea memorandumului cu Fondul Monetar Internațional (FMI) în Consiliul Economic și Social (CES) a fost amånată pentru luni, ora 13.00, la solicitarea sindicatelor, a declarat, ieri, președintele CES, Florian Costache. Acesta a adăugat că și patronatele sunt de acord cu această amånare. Liderii celor cinci confederații sindicale au cerut, în urmă cu două zile, președintelui CES să amåne pentru luni ședința plenului CES pentru discutarea memorandumului cu FMI, deoarece nu au primit încă datele de la Ministerul Finanțelor privind cifrele exacte pe care se fundamentează măsurile de austeritate. Ședința plenului CES trebuia să aibă loc astăzi.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.