Home Social Garda de Mediu a aplicat amenzi de peste 30 miliarde lei vechi

Garda de Mediu a aplicat amenzi de peste 30 miliarde lei vechi

DISTRIBUIŢI

Dupa ce, in urma cu o luna de zile, controalele efectuate de Garda de Mediu (GM) au scos la iveala, printre altele, nereguli savarsite de societati ale unor mahari cu nume sonore – Liviu Luca (SC Petrom Service), Ionel Gagu (presedintele Camerei de Comert si Industrie din Buzau) sau Gheorghe Bunea Stanciu (presedinte Consiliului Judetean Braila) -, actiunea de verificare a gaterelor si balastierelor a continuat.

Astfel, doar in ultimele 30 de zile, Comisariatele regionale ale Garzii de Mediu au realizat peste 4.000 de inspectii soldate cu aproximativ 1.400 de sanctiuni contraventionale. -Acesta este numai un bilant provizoriu, pentru ca, din cauza numeroaselor si gravelor nereguli depistate, actiunile vor continua si in luna septembrie. In urma controalelor efectuate de comisarii Garzii de Mediu, au fost aplicate amenzi a caror valoare depaseste 33 miliarde de lei. Daca luam in considerare ca in intreg anul 2004 s-au incasat amenzi ce totalizeaza 78,7 miliarde de lei, se vede clar ca lucrurile s-au schimbat-, declara Silvian Ionescu (foto), comisarul-sef al Garzii de Mediu. Tot in luna care a trecut, au fost aplicate 240 de avertismente, 44 de societati au avut activitatea sistata, alte trei fiind propuse pentru suspendarea autorizatiei de mediu.

Sapte dosare penale in Galati, pentru gatere ilegale

Actiunile tematice de verificare a activitatii gaterelor si balastierelor, declansate de inundatiile de anul acesta, au scos la lumina grave nereguli, iar in mai multe cazuri a fost declansata actiunea de urmarire penala. Astfel, in perioada ianuarie-august 2005, verificarile efectuate la nivel national la instalatiile de debitat si prelucrat material lemnos au fost desfasurate in colaborare cu mai multe institutii, printre care Electrica sau Ministerul Justitiei. Din cei peste 1.800 de agenti economici verificati – persoane fizice sau juridice -, mai mult de jumatate au primit amenzi usturatoare, valoarea totala fiind de 23 miliarde de lei. In cadrul aceluiasi control a fost sistata activitatea unui numar de 48 societati, iar 128 au primit avertismente. Desi cele mai multe controale au fost facute in judetul Suceava – 406, aici s-au intocmit doua dosare penale, fata de Galati, unde s-a inceput urmarirea penala in cazul a sapte firme.

Exploatarile abuzive – motivul inundatiilor?

Si balastierele care isi desfasoara activitatea in imediata apropiere a albiei raurilor au fost luate la bani marunti de comisarii Garzii de Mediu. Desi neregulile descoperite in acest sector sunt si ele semnificative, reprezentantii GM inca nu pot preciza daca -exploatarile abuzive in ceea ce priveste activitatea gaterelor sau a balastierelor au condus la dezastrele lasate in urma de furia apelor in acest an-. Silvian Ionescu precizeaza ca -au fost controlate 460 de balastiere din Bucuresti, Cluj, Galati, Sibiu, Suceava, Timis si Valcea. Dintre acestea, 184 au fost sanctionate, valoarea totala a amenzilor fiind de aproximativ 5,8 miliarde lei-. Totodata, doua societati au primit somatii, alte 35 au primit avertismente, iar pentru 22 de societati s-a inceput actiunea de urmarire penala.

Amenda maxima va fi majorata la un miliard de lei

Seful Garzii de Mediu a mai precizat ca, -la data de 15 septembrie, mai multe institutii se vor intruni la Sovata – Mures, unde se vor discuta probleme legate de legislatia de mediu. Unul dintre subiectele care vor fi aduse in discutie va fi modificarea amenzii maxime pe care Garda de Mediu o poate aplica, care ar putea sa ajunga la un miliard lei-.

Totodata, Garda de Mediu a semnat un protocol cu Ministerul Educatiei si Cercetarii, prin care se doreste educarea copiilor si adolescentilor cu privire la chestiuni legate de protectia mediului. Incepand de ieri, trei spoturi TV destinate copiilor au inceput sa fie difuzate, iar campania va fi continuata si prin alte mijloace de informare.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.