Plata politelor politice a tulburat pana si linistea cimitirelor. Vechiul scandal dintre consilierii municipali ai PSD si primarul general al Capitalei, Traian Basescu, s-a mutat in… incinta Cimitirului Bellu, acolo unde se afla Administratia Cimitirelor si Crematoriilor Umane.
Politistii si gardienii au eliberat birourile
Directorul interimar al Departamentului ACCU al Primariei Bucurestiului, Radu Dumitru, a fost evacuat cu forta ieri dimineata, din biroul sau, de catre gardieni publici si politisti, dupa ce a refuzat sa se supuna ordinului primarului general al Capitalei de a-si abandona functia.
Ordinul de eliberare a birourilor ocupate de Radu Dumitru a fost emis dupa ce fostul director al administratiei, Florin Gridan, si-a recastigat functia, in urma unei actiuni in instanta, dar Consiliul General al Municipiului Bucuresti s-a opus. Consilierii, considerand ca Gridan este -prea patat-, fiind cercetat penal pentru abuz in serviciu contra intereselor publice, l-au -uns- interimar pe Radu Dumitru, care este si preot al Cimitirului Bellu Ortodox.
Cu mainile sucite la spate
In cursul saptamanii trecute, Radu Dumitru a mai refuzat o data sa se supuna ordinului primarului general de a parasi functia. In locul lui Dumitru, la conducerea Administratiei Cimitirelor a fost instalat un alt director interimar, in persoana lui Dorel Geana, fost adjunct la Directia Utilitatilor Publice din Primaria Capitalei. Dupa -lovitura de palat- de la Cimitirul Bellu, Geana s-a retras in birouri, impreuna cu reprezentantii Politiei, pentru finalizarea procesului-verbal de preluare a functiei.
-Primarul general a trimis 30-40 de gardieni care m-au scos cu forta din birou si din curtea cimitirului. M-au luat pe sus si mi-au sucit mainile la spate. M-am ales cu zgarieturi si cu nasturii de la haina rupti. Basescu a folosit gardienii publici pentru a pune in aplicare o dispozitie ilegala-, ne-a declarat Dumitru. El a adaugat ca va actiona in judecata Corpul Gardienilor Publici, Departamentul de Resurse Umane din Primaria Capitalei si pe primarul general, pentru ultraj si abuz in serviciu.
Ciolaniada cimitirelor?
Luptele intestine capata aspecte grotesti. Angajatii ACCU nu-si mai incaseaza veniturile lunare, nemaistiind de cine sa asculte. Mai mult, si gestionarea administratiei a avut de suferit cat timp fiecare director, Dumitru si Gridan, semna contracte in numele ACCU cu persoane fizice sau juridice. Cei doi directori au trecut si la lovituri sub centura. Gridan i-a desfacut contractul de munca lui Dumitru, care la randul sau l-a demis pe contabilul-sef, pe care il suspecta de -colaborationism- cu Gridan.
Primarul Basescu sustine, la randul sau, ca a recurs la masura numirii unui alt director interimar tocmai pentru a pune capat unei situatii absurde. -Ce s-a intamplat la Administratia Cimitirelor reflecta disputa pentru ciolan intre aripile PSD, fiindca ambii fosti directori sunt membri PSD-, a declarat, ieri, Basescu, imediat dupa -expulzarea- lui Dumitru. Primarul mai sustine ca directorii au subordonat interesul public celui de gasca, motiv pentru care municipalitatea va sesiza Parchetul in legatura cu faptele celor doi. Ei sunt acuzati de tulburarea linistii publice si eliberare de acte false.
Ponoasele bobcat-urilor
Scandalul legat de administrarea cimitirelor bucurestene a izbucnit la inceputul lui martie 2001, cand fostul contabil-sef al ACCU, Vasile Matei, a acuzat mai multe persoane cu functii de raspundere ca au favorizat incheierea unor contracte cu firme private, contra unor comisioane. El sustinea ca ACCU a achizitionat 10 incarcatoare -bobcat- cu 13 miliarde de lei si a investit sase miliarde in repararea altor sase utilaje similare, cu toate ca acestea erau aproape noi, iar masinile sunt folosite cu precadere de firmele private partenere ale ACCU. Cazul a fost anchetat de comisii desemnate de primarul general Traian Basescu si de Consiliul General al Municipiului Bucuresti. Ce au reliefat aceste controale se poate observa si cu ochiul liber.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















