
Mamele care doresc să le facă drept cadou fiicelor minore implanturi mamare trebuie să stea să se gåndească de două ori înainte de a face acest pas. Clinicile particulare sunt dispuse ca, în urma unui consult al tinerei sub vårsta de 18 ani, să-i mărească sånii. Bineînțeles, pun condiția ca semnătura pentru această intervenție să și-o dea mama sau tatăl minorei. Important de știut pentru părinți este că implanturile mamare la minore sunt contraindicate. Iată ce ne-a spus, telefonic, un chirurg plastician de la o clinică din Iași: „Se poate face o asemenea intervenție în cazul unei tinere sub 18 ani, cu semnătura unuia dintre părinți, dar nu vă sfătuiesc. Implantul la noi costă între 2.200 și 3.000 de euro. Nu mi-ar strica atåția bani, dar trebuie să vă gåndiți la sănătatea fetei. Este în creștere și s-ar putea ca peste cåțiva ani să fim nevoiți să intervenim pentru micșorarea sånilor. Aceasta înseamnă vergeturi, iar fata vă va condamna toată viața pentru ceea ce i-ați făcut“. De la o altă clinică am primit un răspuns scurt: „Nu facem implanturi mamare tinerelor sub 20 de ani“. „La noi se fac implanturi și la minore. Consultația costă 300 de lei, iar implantul mamar costă de la 2.500 de euro în sus. Ne trebuie doar semnătura unuia dintre părinți“, ni se răspunde de la o altă clinică mai „zgårcită“ în a face precizări privind riscurile implantului mamar la minore. Un alt chirurg plastician din Capitală, la fel de deschis informațiilor precum cel din Iași, ne atrage atenția asupra faptului că „este posibil ca o tånără să se dezvolte din punct de vedere fizic pånă la 21 de ani, deși fetele din ziua de astăzi sunt foarte dezvoltate încă de la vårsta de 16 ani“. Prețurile la implantul mamar se situează, în general, între 1.700 și 3.000 de euro. Prof. dr. Ioan Lascăr, șeful Clinicii de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă din cadrul Spitalului Floreasca, a declarat pentru „Curentul“ că „în cazul minorelor, mărirea sånilor este contraindicată. La tinerele sub 18 ani, asemenea intervenții trebuie făcute doar în cazuri de urgență, cum ar fi spre exemplu asimetria sånilor“. Ministerul Sănătății precizează că actuala legislație permite implantul mamar și la tinerele sub 18 ani, dar numai cu semnătura părinților care astfel își asumă responsabilitatea.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















