Trei pacienți de la Spitalul Județean de Urgență Arad au fost izolați după ce s-au infectat în unitatea medicală cu bacilul Clostridium difficile, alte cinci persoane care au intrat în contact cu bolnavii fiind, de asemenea, izolate, iar angajații supuși unor investigații medicale.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Arad, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad s-a semnalat, la sfârșitul săptămânii trecute un focar nosocomial, trei pacienți ai Secției Pneumologie II fiind infectați cu bacilul Clostridium difficile.
Conform sursei citate, este vorba despre trei adulți, o femeie și doi bărbați, care au fost diagnosticați în urma analizelor de laborator, infecția fiind raportată de către reprezentanții spitalului la DSP, conform procedurilor. „Două cazuri au fost transferate la Secția de Boli infecțioase adulți, persoanele fiind tratate cu Metronidazol și monitorizate din punctul de vedere al evoluției bolii. Un caz a fost izolat în Pneumologie II, cu instituirea tratamentului cu Metronidazol“, se arată în comunicat. Reprezentanții DSP Arad au declarat că și personalul medical a fost testat și urmează să se stabilească dacă există angajați infectați. DSP Arad arată, în comunicat, că infecția cu bacilul Clostridium difficile „este cea mai frecventă cauză a diareei asociate cu consum de antibiotice“.
Simptomele cele mai frecvente ale bolii sunt febra, pierderea apetitului, vărsăturile, durerile abdominale și ileus paralitic (în forme severe).
Irina Tracy
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















