
Canalele de informare prezintă, în ultima vreme, atât de multe cazuri în care pacientul moare pe masa de operație ori are scris pe fișa de externare "sănătos tun" și la câteva momente pleacă pe lumea cealaltă, încât nici nu mai știm dacă noțiunea de malpraxis medical nu și-a schimbat cumva, între timp, conotațiile. Dacă se cere intervenția Colegiului Medicilor acesta dă, mereu, aceleași verdicte în toate cazurile: medicii sunt nevinovați. Acesta va fi aproape cu siguranță și parcursul plângerii depuse de o constănțeancă a cărei mamă a murit, practic, cu zile, fiind operată de apendicită deși avea probleme la colon.
Este înfiorător să crezi că în România anului 2008 se poate întâmpla ca un pacient operat de apendicită să moară pe masa de operație. Unii cetățeni sunt de părere că într-o astfel de situație medicul care poartă vina poate fi acuzat cu ușurință de infracțiunea de omor, pentru care trebuie aplicată pedeapsa maximă, atâta vreme cât pentru medic, viața unui om nu valorează nici măcar cât o ceapă degerată.
Ceea ce pare culmea este faptul că decedata a fost colegă timp de 15 ani cu aceste cadre medicale, lucrând ca asistentă la Secția Reanimare a Spitalului Județean Constanța. Chiar dacă familia decedatei este deznădăjduită, aceasta a făcut totuși o sesizare către organele competente pentru a stabili culpa medicilor. În opinia familiei, decedata a fost operată greșit de apendicită; fără a i se face analize sau ecografii. Ea a fost tăiată la apendice și apoi cusută, exact cum cârpești o bucată de stofă. Pentru că în timpul operației femeia a avut reacții adverse, aceasta a fost tăiată din nou pe abdomen, după ce i s-a făcut o rahie și s-a constatat că era de vină o fisură de pe colon. Problema în acest caz, care după opinia specialiștilor nu poate fi inclus în categoria malpraxisului medical, este că doctor Savin nu și-a pus problema sensibilității colonului și a faptului că acesta era necrozat și că poate era nevoie de operație de anus contra naturii. Pe de altă parte, se pare că echipa coordonată de dr. Savin a neglijat posibilitatea de fisurare (încă o dată) a colonului. Încercăm să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat în ritmul ăsta dacă echipa medicală ar fi continuat să o taie până găsea care era cauza stării de rău acuzate de femeie. În cele trei zile de după operație, medicul care a făcut operația, Silvia Savin, nu a trecut nici măcar o dată să verifice starea pacientei. Conform declarației celor din familie, în timpul operației, femeia a fost decuplată de la aparate, în urma deciziei medicului anestezist. Din acest motiv, aceasta a intrat în stop respirator. Aceeași echipă medicală a refuzat timp de două zile transferul bolnavei la Spitalul Universitar București, pe motiv de orgoliu profesional. Se pare că, în cele din urmă, femeia a fost trimisă la București fără a trimite însă cu bolnava și fișa sa medicală. Pacienta a fost internată la București doar în baza fișei SMURD-ului din timpul transportului. Oricum era mult prea târziu pentru pacientă, care nu a rezistat în lupta cu medicii și cu viața decât o săptămână. Așa s-a mai stins un pacient, fără să sufere de ceva anume, ci doar să sufere de pe urma neprofesionalismului unei echipe medicale neglijente și poate mult prea orgolioase.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















