Toată tehnica din jurul nostru este opera inginerilor. Vă imaginați cum ar fi viața noastră astăzi dacă tot ce au creat inginerii ar dispărea? Mașinile, televizorul, computerul, aragazul etc.? Vă imaginați trăind fără ele?
Ziua de 14 septembrie a fost decretată, prin hotărâre de guvern, din anul 2000, ca zi a Inginerului Român, anunță AGERPRES.
Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Academia de Științe Tehnice și asociațiile profesionale ale inginerilor din România sunt autorizate să organizeze manifestări științifice cu caracter simbolic, prilejuite de acest eveniment.
Profesia de inginer are o veche tradiție în România. Primul Corp Tehnic din România a fost Corpul Tehnic Român, înființat la 15 iunie 1894.
Primele încercări de organizare a asociațiilor inginerești sunt, însă, consemnate în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când se înființează ”Societatea de Ingineri și Arhitecți” (1876) și apar publicațiile ”Inginerul” (1873) și apoi ”Jurnalul Politehnic”.
Cea dintâi societate durabilă a inginerilor, Societatea Politehnică, a fost constituită în anul 1881, la 6 decembrie, în prezența regelui Carol I, cu ocazia inaugurării primei căi ferate Buzău-Mărășești, proiectată și realizată în întregime de ingineri români. La 27 mai 1918, în anul Marii Uniri, a fost înființată, la Iași, Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR). După decembrie 1989, AGIR a fost reînființată, fiind legal recunoscută pe 13 ianuarie 1990.