Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a anunțat cu surle și trâmbițe că a inițiat un proiect legislativ care va reglementa veniturile medicilor. Acesta a trecut de Senat. Posturile prietene, Antena 3 și RTV anunță din când în când cu binecunoscutul BREAKING NEWS că „deputații decid dacă legalizează șpaga pentru medici”. Fals! Proiectul lui Bănicioiu se referă la „prestarea contra cost de servicii și acte medicale la cererea pacientului, în spitalele publice”, în afara programului normal de lucru, respectiv în afara orelor de program și în afara orelor de gardă. Totodată legea stabilește și că „facturarea va cuprinde: remunerația personalului medical implicat direct, amortizarea aparaturii, cazarea, consultații, investigații și analizele medicale, materiale sanitare, dispozitive medicale, medicamente, hrană, utilitățile, eliminarea deșeurilor, documentarea fizică și informatică, întocmirea și arhivarea documentelor etc.”
Deci, medici, vreți mai mulți bani, munciți mai mult! Ziua are 24 de ore. Acum munciți între 16 și 20 de ore pe zi și nu vă ajung banii. Vreți salarii decente, munciți 24/7 și la dvs. va ajunge o mică parte din ce va plăti pacientul!
Așadar Bănicioiu inițiază această lege „revoluționară” și inspirată din occident care ajunge pentru avizare la Consiliul Legislativ.
Consiliul însă îi explică lui Bănicioiu că „problema acordării de servicii medicale în regim privat în cadrul secțiilor și compartimentelor private din spitalele publice este reglementată” deja de Legea 95/2006 respectiv prin art.165 alin (2) și (3) și 174 alin (5), detaliile trebuind stabilite prin ordin de ministru. Prin urmare, Consiliul Legislativ spune că „este necesar să se stabilească relația dintre prezentul proiect și dispozițiile Legii 95/2006, care este lege-cadru în materie”.
Apoi Consiliul Legislativ ia la puricat legea articol cu articol și corectează greșelile gramaticale: „personalul medical … se pot organiza și funcționa”, recomandă scoaterea abrevierii „etc” de la enumerarea privind facturarea deoarece „prin folosirea acesteia lista cheltuielilor care trebuie suportate de pacient ar putea fi extinsă arbitrar”, cere scoaterea de paranteze care nu pot exista pentru prezentarea unor explicații într-o lege și cere folosirea aceleiași sintagme „servicii și acte medicale la cererea pacienților” pe întreg parcursul legii pentru că în unele articole aceasta este „servicii/acte medicale la cererea pacienților”, în altele „servicii/acte medicale acordate la cererea pacienților” iar în altele „servicii la cererea pacienților”.
Așadar chiar dacă această lege va trece și de Camera Deputaților ea se va suprapune peste Legea 95/2006 și probabil președintele Iohannis sau o parte din parlamentari vor cere neconstituționalitatea legii la Curtea Constituțională. Și uite-așa, în loc de ordin de ministru care se poate da rapid, a trecut aproape un an de la depunerea legii.
Home Social Legea lui Bănicioiu pentru servicii contra-cost în spitale, spulberată de Consiliul Legislativ