
Ministru interimar al Educației, pare că vrea să transforme sistemul învățământului românesc într-o satiră care depășește limitele ridicolului prin gravitatea subiectului abordat: Educația! Schimbarea legii Educației, servirea intereselor clientelei USL și mai presus de toate joaca riscantă cu examenele naționale, ne lasă acum la finalul interimatului lui Liviu Pop, un gust amar și o teamă de ce va urma.
După ce zeci de mii de părinți și elevi au cerut schimbarea baremului de corectare a tezelor de la proba scrisă de limba și literatura română, pe motive întemeiate având în vedere că nici Academia Română nu a fost în stare să dea un răspuns clar la subiectul controversat de gramatică, Liviu Pop spunea miercuri, clar și răspicat că baremul va rămâne neschimbat, deși subiectul este „ambiguu“. Același ministru (slavă Domnului, provizoriu!) invita elevii care se simt nedreptățiți să conteste nota, conform metodologiei și îl acuza pe fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, de greșelile din subiecte, bazându-se pe faptul că subiectele au fost realizate în timpul mandatului acestuia, mai exact în luna martie.
La această acuzație deloc fondată, Liviu Pop primește o replică din partea lui ?ê?£tefan Vlaston, într-un articol publicat pe site-ul „Contributors.ro“. „Ministrul, Funeriu sau alții, habar nu au de ce conțin subiectele, nu-și pot exercita controlul asupra subiectelor. Nici măcar șeful instituției nu are acces la subiecte. Dorința ministrului Pop de a arunca vina pe Daniel Funeriu este ridicolă. Explicabilă doar prin dorința de a intra în grațiile premierului Ponta. În vederea reînnoirii mandatului.“, precizează ?ê?£tefan Vlaston, președintele asociației EDU CER- Educație și Cercetare.
Observând că fermitatea cu care a afirmat că baremul nu se va schimba dar contestațiilor vor face minuni, nu a adus nici un zâmbet pe fețele protestatarilor, Liviu Pop a schimbat „macazul“ și a adoptat imediat rolul de martir care luptă pentru interesele elevilor, de a căror prejudiciere continuă să îl acuze pe Funeriu. Astfel, în această lumină nouă și oarecum împăciuitoare, ministrul Educației a declarat miercuri seară că baremul se schimbă, urmând a fi considerate corecte atât varianta conform căreia controversata subordonată este subiectivă, așa cum se preciza inițial în barem, dar și varianta care spune că este predicativă, conform unui procent semnificativ de elevi și profesori. „42% dintre elevi au răspuns subiectivă, în timp ce 40% – predicativă“, a spus ministrul interimar al Educației, Liviu Pop. „Personal, aș fi ales subiectivă“, a adăugat ministrul Educației. Liviu Pop a mai precizat că își asumă această schimbare a baremului deși știe că este împotriva metodologiei de examen și că nu a putut aplica această modificare până nu s-a încheiat și proba de matematică, ultima probă a evaluării naționale.
Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar acuză hotărârea lui Liviu Pop de a modifica baremul, caracterizând-o ca fiind „istorică, incorectă și luată pe fondul unor presiuni“. „Această decizie afectează credibilitatea Ministerului Educației – gestionarul sistemului de educație din România. Baremul de corectare al unor probe nu se stabilește în Piața Universității și nici pe stradă, în fața ministerului și nici nu ține cont de statistica răspunsurilor date la proba respectivă. Cum va putea ministerul să oblige profesorii de limba română să accepte că o propoziție subordonată poate fi și subiectivă, și predicativă, în aceeași structură a frazei?“, spune președintele Federației, Mihaela Gună, care sugerează că decizia ministerului a fost luată ca urmare a protestelor părinților adunați în fața ministerului.
Recorectarea lucrărilor, măsură fără precedent la examenele naționale
Schimbarea baremului cere o recorectare a lucrărilor ce au fost punctate după baremul inițial și evident o posibilă prelungire a perioadei de corectare a tezelor. Liviu Pop și-a exprimat speranța ca rezultatele să fie afișate vineri, 29 iunie, dar dacă acest lucru nu va fi posibil datorită recorectării lucrărilor, nu va fi o problemă să fie afișate cu întârziere. „Vineri sperăm să fie afișarea rezultatelor. Cu siguranță se vor finaliza corectarea lucrărilor. Eu sper cât mai repede că emoțiile sunt mari. Vineri până la ora 24 se vor afișa. Dacă vor fi probleme le vom anunța de joi. Vedem care este starea lucrărilor. Dacă se va prelungi vom lăsa și părinților timp să depună contestații. Putem întârzia și cu o zi nu este nici o grabă“, a declarat ministrul Educației. ?ê?£tefan Vlaston comentează această situația de recorectare a tezelor de examen punând întrebări pertinente, la care din păcate nimeni nu se sinchisește să răspundă. „Pe ce bani? Cu ce profesori? Unii au plecat deja în concedii, de unde vin alții? Tezele au fost desecretizate, au fost desfăcute colțurile închise unde se află numele elevilor. Cum se recorectează tezele? Trebuie resecretizate, anulate borderourile de corectare, tăiate vechile note scrise și semnate pe teze, puse alte note. Dacă primii corectori nu mai sunt disponibili, alții îsi vor asuma prima corectare sau vor relua totul de la zero? Întrebări importante, care trebuie rezolvate în scurt timp. Se schimbă calendarul examenului? Se dă peste cap tot programul prevăzut pentru repartiția computerizată? Contestațiile obișnuite rămân valabile, cei care doresc pot utiliza acest mecanism, ca și până în prezent. Iată câte probleme apar din cauza incompetenței unui ministru.“, spune Vlaston.
Subiectivă sau predicativă? Aceasta e întrebarea
Pentru ca ridiculizarea unui examen ce se vroia a fi serios să fie totală, Liviu Pop a propus o dezbatere națională cu privire la subiectul problematic de gramatică. În ideea că poate poporul știe mai bine decât o mână de oameni care fac parte din Academia Română, Liviu Pop vrea o dezbatere pentru a stabili odată pentru totdeauna dacă subordonata din fraza dată la examen, este predicativă sau subiectivă.“Academia Română nu a clarificat această situație. Nu sunt de vină elevii că cineva a creat o stare de confuzie. Dacă în barem se specifica că este predicativă? Elevii nu sunt experimentul unor lucruri neclare. Schimbarea mi-am asumat-o. Am primit memorii de la profesori doctori“ a spus Pop.
Paradoxal, ministrul interimar al Educației a anunțat în cadrul aceleiași conferințe de presă în care explica și prezenta incidentul de la subiectul de gramatică a examenului de limba și literatura română, că anul acesta este primul an în care nu a existat niciun incident în cadrul evaluării naționale.
Părinți: Propoziția controversată de la evaluare este atributivă, cerem anularea cerinței
O nouă petiție legată de baremul probei de Limba română de la evaluarea națională a fost depus, ieri, la Ministerul Educației, semnatari fiind mai mulți părinți care susțin că propoziția controversată este, de fapt, atributivă și solicită anularea cerinței respective.
Părinții ai căror copii au dat acest răspuns la proba de luni susțin că „o serie întreagă de profesori cu reputație“ le-ar fi spus că varianta atributivă este una ce putea fi acceptată, pe lângă cele două aflate în discuție până acum – subiectivă și predicativă.
De altfel, atributivă, subiectivă și predicativă sunt cele trei variante de răspuns dintre care elevii au avut de ales la cerința ce a generat numeroase controverse.
„O serie întreagă de profesori cu reputație au considerat și varianta atributivă ca fiind una ce putea fi acceptată ca fiind corectă, pentru a justifica de ce chiar și copii cu rezultate foarte bune la olimpiade au selectat atributiva la subiectul mult controversat de la evaluarea de la Limba română. Avem fraza «Ceea ce mă jenează este dificultatea răsfoirii». În situația inversării frazei în mod logic și a eliminării emfazei exprimării, fraza devine: «Dificultatea răsfoirii este ceea ce mă jenează». Subordonata din frază e propoziția «ce mă jenează», care stă pe lângă «ceea» (sau «aceea» sau «problema») și o determină atributiv. Adresăm în mod public dorința noastră de a se anula acest subiect controversat și a se redistribui punctajul sau de a se da maximum de puncte indiferent de răspunsul a), b) sau c).“, afirmă părinții, într-un comunicat de presă.
Potrivit părinților care au depus petiția, cerința controversată trebuie „eliminată urgent“ din grila de evaluare, în condițiile în care „nici specialiștii nu au ajuns la un consens“ cu privire la felul propoziției.
„Cu alte cuvinte, tezele ar trebui notate ca și cum acest subiect nu ar exista“, spune unul dintre semnatarii petiției.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















