
Maternitatea din Rădăuți a fost închisă pe termen nedeterminat. Decizia a fost luată după ce, în ultimele trei luni, șase bebeluși au contractat boli intraspitalicești. Aceștia au fost transferați la maternitatea din Suceava.
„Acești nou-născuți au contractat în maternitate o infecție cu un microb rezistent, de spital, stafilococ auriu. Din păcate, au facut niște forme care au necesitat internarea lor ulterioară în secția de chirurgie infantilă a Spitalului Județean Suceava”, a declarat, la Digi24, Cătălina Zorescu, director adjunct al DSP Suceava. Potrivit acesteia, în prezent mai sunt internați doar trei copii. „Sunt în curs de tratament, cu evoluție favorabilă”, a precizat Cătălina Zorescu. Directorul adjunc al DSP Suceava a mai spus că maternitatea din Rădăuți a fost închisă din cauza „deficiențelor de igienă în rândul personalului”.
„Este o măsură de siguranță care ne permite să desfășurăm toate aceste acțiuni de igienizare, de dezinfecție a spațiilor. Maternitatea va fi redeschisă imediat după ce vom avea rezultatele unor noi teste de salubritate”, a adăugat Cătălina Zorescu.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















