Home Social Medicii ar putea presta servicii private în spitale de stat

Medicii ar putea presta servicii private în spitale de stat

DISTRIBUIŢI

Din acest an, medicii ar putea presta servicii private în spitalele de stat, potrivit unei propuneri a Ministerului Sănătății.
Proiectul pilot ar urma să fie implementat în prima jumătate a acestui an în 12 dintre spitalele din țară. Deși vor câștiga mai mult, unii medici sunt nemulțumiți de această propunere, potrivit Digi24.ro. Cadrele medicale spun că nu vor avea timpul fizic necesar să realizeze operații sau consultații medicale după ce vor munci șapte ore în spitalul public. Mai mult, aceștia cred că nu vor avea nici spațiu: sălile de operație sau cabinetele de consultație sunt mai tot timpul pline, astfel că nu vor avea unde să muncească în regim privat.
Potrivit proiectului elaborat de Ministerul Sănătății, medicul ar urma să primească 60 la sută din valoarea actului pe care îl realizează, 30 la sută echipa sa, iar 10 la sută ar merge în bugetul spitalului public în care activează. Potrivit proiectului, activitatea privată a medicilor ar trebui să se desfășoare în afara programului de lucru. Un astfel de sistem funcționează de 40 de ani în Franța.

Irina Tracy

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.