Mii de elevi din judetul Vaslui sufera de frig in clase. Fiindca directorii de scoli nu au avut bani pentru asigurarea combustibilului, elevii sunt nevoiti sa stea la cursuri cu caciuli si imbracati cu haine groase. Situatia nu este roz nici cand vine vorba de desfasurarea unei activitati corespunzatoare de protectie sociala.
Problema cea mai grava se inregistreaza in mediul rural, unde aproximativ 100 de scoli nu au nici la aceasta data asigurate cantitatile necesare de lemne pentru foc. Conducerea Consiliului judetean i-a avertizat inca din vara pe primari sa aiba grija de acest aspect, insa edilii ori au neglijat indicatiile venite de la judet, ori nu au avut bani pentru lemne, fiindca anul acesta, in ciuda promisiunilor, nu a fost nici o rectificare de buget. Cei din conducerea CJ dau vina pe guvernanti, pe care ii acuza de dezinteres. Daca pentru asigurarea caldurii in scoli exista o solutie de compromis, si anume achizitionarea de lemne pe datorie, activitatea de protectie sociala la nivelul judetului este practic blocata, din cauza lipsei banilor. Daca pana la sfarsitul lunii nu se va opera mult promisa rectificare bugetara, nu se vor mai gasi bani nici macar pentru asigurarea hranei in institutiile de ocrotire.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















