Home Social Ministrul Adomnitei este multumit de dezastrul din scoli

Ministrul Adomnitei este multumit de dezastrul din scoli

DISTRIBUIŢI

Sute de mii de elevi nu vor mai începe anul școlar în clădiri în paragină, ci în încăperi în construcție, fapt pentru care ministrul învățământului, Cristian Adomniței, s-a declarat ieri foarte mulțumit. Din nefericire, situația este încă departe de a fi mulțumitoare: în continuare, mii de copii vor merge să învețe în clădiri degradate, care nu au apă potabilă și grupuri sanitare corespunzătoare. În plus, copii din 15 județe nu vor beneficia de corn, lapte și miere, deoarece nu fost încheiate licitațiile pentru programul "Cornul și laptele". În schimb, ministrul Adomniței își face campanie pentru alegerile din toamnă, anunțând că va distribui, începând de astăzi, o mie de microbuze școlare către unitățile de învățământ din întreaga țară.
Aproximativ 9.000 de școli nu au fost încă autorizate în totalitate, iar în 15 județe nu au fost încheiate licitațiile pentru programul "Cornul și laptele", conform datelor prezentate de ministrul educației, Cristian Adomniței, și de ministrul internelor și reformei administrative, Cristian David, după discuția cu autoritățile locale.
"La această oră avem 9.000 de școli care sunt raportate că nu au autorizație, dar situația este una temporară și se va închide definitiv până la 15 septembrie. Nu vorbim de școli, ci de clădiri ale unităților de învățământ, deoarece o școală poate să aibă 2, 3 sau 4 corpuri, fie de cantină, fie de cămin, fie clasă, fie ateliere, și toate aceste clădiri se supun autorizării", a declarat  ministrul educației, Cristian Adomniței, la finalul videoconferinței organizate ieri cu autoritățile locale pe tema noului an școlar. Conform ministrului, anul trecut erau autorizate, la începutul anului școlar, un număr de 13.066 unități de învățământ, iar în prezent sunt autorizate 14.621 unități. "Anul trecut m-ați auzit acuzând primarii, în primul rând că nu se implică în cheltuirea banilor. Anul acesta nu ați mai auzit niciun cuvânt despre acest lucru, pentru că s-au implicat." Cu toate acestea, ministrul de resort a cerut autorităților locale să se asigure că toate școlile vor primi autorizația de funcționare pentru noul an școlar și a confirmat că, în 90% din cazuri, școlile nu sunt autorizate în lipsa utilităților sanitare, respectiv apă curentă, canalizare sau fosă septică. În ceea ce privește programul de distribuire a produselor lactate și de panificație destinate elevilor, denumit "Cornul și laptele", ministrul internelor și reformei administrative, Cristian David, a declarat că licitațiile pentru desemnarea furnizorilor nu au fost încă încheiate în 15 județe și în unele sectoare din municipiul București. În schimb, Adomniței își continuă campania de promovare, anunțând că Ministerul Educației va distribui, începând de astăzi, o mie de microbuze școlare către unitățile de învățământ din întreaga țară, licitațiile organizate pentru furnizarea mașinilor în cele șapte regiuni de dezvoltare fiind încheiate.
 

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.