Acasă Social Noi ilegalități la examenul de specialist: arondarea nu corespunde repartizării la comisiile...

Noi ilegalități la examenul de specialist: arondarea nu corespunde repartizării la comisiile de concurs. 79% dintre candidați nu au posturi

DISTRIBUIȚI

În data de 8 septembrie anul curent, Ministerul Sănătății publica un comunicat (click AICI pentru a-l citi ) în care anunța că a doua zi „va afișa, pe pagina de web www.ms.ro, secțiunea Examene și concursuri naționale, arondarea candidaților pe specialități și centre universitare de examen, conform prevederilor publicației de examen aprobată pentru sesiunea din acest an. Procesul de arondare ține cont de criteriul pregătirii de minimum 6 luni din stagiul de bază al specialității, efectuată în centrul universitar respectiv și de criteriul existenței unui număr de minimum 3 candidați pe specialitate și centru universitar. Menționăm că, în situația în care, pentru anumite specialități a existat câte un singur candidat pe centru universitar, în mai multe centre universitare diferite, pentru respectarea principiului obiectivității evaluării, candidații au fost rearondați centrelor universitare învecinate, astfel încât să existe minimum trei candidați pe specialitate, ținând cont totodată și de criteriul distanței minime, care să implice costuri cât mai reduse pentru candidați, în cazul deplasării sau pe baza celei de a doua opțiuni a candidatului, acolo unde această opțiune a fost făcută.”

Între arondare și liste sunt diferențe explicabile doar prin pile

Arondarea a fost publicată și am aflat, de exemplu, că la Constanța la Gastroenterologie nu există comisie, iar la comisia de Boli Infecțioase sunt 3 candidați.

Însă la publicarea listei de candidați cu ora și locul unde se va susține examenul, aflăm că la Constanța s-a făcut comisie de Gastroenterologie pentru un singur candidat iar la Boli Infecțioase la comisie sunt de fapt doar doi candidați.
La Brașov la comisia de Cardiologie la arondare au fost figurați 3 candidați, la publicarea listei nominale s-a văzut că de fapt erau doar doi.
La Oradea la Psihiatrie la arondare figurau 3 candidați, la publicarea listei nominale erau doar doi, al treilea candidat apărând mutat la Timișoara. Și tot așa.

Cum a respectat ministerul propria publicație de examen și principiul clamat al „obiectivității evaluării”?
De la examenul de Pediatrie din București un candidat a fost mutat la comisia de la Sibiu și unul la comisia de la Timișoara. Cum a respectat ministerul criteriul pregătirii de minimum 6 luni din stagiul de bază al specialității, efectuată în centrul universitar respectiv, din publicația de examen?

Surse din minister ne-au explicat că mai mulți rezidenți au făcut cereri de mutare din centrele cu număr mare de candidați pe comisie în centre unde sunt mai puțini candidați pe motiv de pandemie dar doar celor care au avut pile le-au fost aprobate cererile. Pentru că la telefoane nu răspunde absolut nimeni,unii dintre candidați ar fi încercat să se înscrie în audiență la Centrul de Resurse Umane din str. Bodești dar au fost alungați de portar ca ultimii oameni.

Ce spun cei care au trecut prin acest examen?

Am intervievat doi medici specialiști care au susținut examenul în anii trecuți și care acum lucrează împreună în străinătate.
Aceștia s-au declarați scârbiți de piloșii care obțin tot felul de derogări de la minister și pentru care se încalcă legea și dezamăgiți că acestor funcționari nu li se întâmplă nimic oricât ar scrie jurnaliștii despre ei. Și din nou ni s-a confirmat cu Violeta Sburlea zisă și 100 de Euro, aceasta fiind suma pe care funcționara o primea mită pentru a muta un rezident la comisia pe care și-o dorea.

La întrebarea „de ce o comisie de examen e mai bună decât alta?”, medicii ne-au răspuns: „Din cauza împărțirii în ordine alfabetică pe comisii, poți să nu cazi la profesorii cu care ai făcut pregătirea în rezidențiat și atunci e mai greu. Pentru că dacă ai făcut pregătirea de rezidențiat cu membrii comisiei ești favorizat față de candidații care vin din alte spitale.
Notele sunt mai mari și întrebări mai puține la probele clinice pentru proprii rezidenți. Evident că profesorii vor să arate că ei sunt mult mai buni decât colegii lor de la alte spitale. Candidaților din alte spitale li se pun foarte multe întrebări, unele care să-i încurce, iar candidații sunt întrerupți din prezentarea cazului clinic cu multiple întrebări.”

Am verificat metodologia de examen și la articolul 30 aliniatul (14) este prevăzut că după examinare și 20 de minute de analiză și conturarea unui diagnostic, „candidatul face expunerea clinică a cazului, timp în care nu va fi întrerupt. Expunerea durează 20 de minute.”.
Dar dacă ministerul nu-și respectă propria metodologie de examen, de ce ar respecta-o profesorii din UMF-istan?
Știm că Nelu Tătaru nu înțeleg nimic din ceea ce i se întâmplă și că nu el gestionează partea de resurse umane, ci aceiași funcționari care perpetuează de ani de zile șpaga și pilele.

Din păcate, ura și la aeroport!

Dar măcar faptul că nu avem suficienți medici specialiști ar trebui să priceapă și Tătaru pe lângă cocoașele platoului dințat din partea ascendentă a părții descendente. Iată însă că nu înțelege, de vreme ce din cei 2.710 candidați, 2.138 sunt fără post, pentru că ministerul a blocat toate posturile libere. Nelu Tătaru nu semnează decât pentru pilele politice angajate fără concurs pe funcții de consilieri sau administratori la societățile unde MS e acționar majoritar.

Cum spuneam și ieri în articolul La MS s-a inventat asteriscul pentru candidații care vor la o anumită comisie de examen: după examen, ura și la aeroport!

 

3 COMENTARII

  1. Dar de ce se întâmpla la lăudata specialitate Anestezie și Terapie Intensiva unde anii trecuți au fost picați medici foarte bune pregătiți iar anul acesta s a nota de promovare cu 10 procente ( 75%10 fata de 85% din nota Ptr obținerea diplomei europene ). Oare cei care au luat peste 75 % anii trecuți ar putea sa dea in judecată societatea de anestezie Ptr ca li s a făcut o nedreptate iar anul acesta cu același procent alți colegi vor promova ??? Nu va este Rușine oare ? Nu exista loc de interpretări ?? Nu este vorba tot de pile ???

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.