DISTRIBUIȚI

Ministerul Sănătăţii organizează începând cu data de 23 septembrie 2020 sesiunea de examen pentru obţinerea titlului de specialist, pentru medicii, medicii dentişti şi farmaciştii care finalizează pregătirea în specialitate până la data de 31 decembrie 2020.
Pentru unele specialități sunt înființate chiar și câte trei comisii și astfel lista alfabetică a candidaților se împarte în trei părți. În anul 2015, semnalam în ziarul nostru cum candidata Rădulescu a fost transformată pe listă în candidata Bădulescu și astfel a intrat la prima comisie de cardiologie, condusă de politicianul Mircea Cinteză la Spitalul Universitar de Urgență, nu la a doua cum ar fi fost legal.
În 2016, funcționarii din ministerul Sănătății pe care niciun ministru care vine nu-i mută de pe funcții, au inventat altă „eroare” astfel ca regula alocării pe comisii doar în ordine alfabetică să nu se mai respecte: au inversat numele cu prenumele și astfel, de exemplu, doctorița A-E.(două prenume) W.(numele) din ultima pe listă la Comisia 2, la litera W, la examenul de Medicină Internă a fost mutată pe prima poziție, la litera A, la prima comisie. După apariția articolului în ziarul Curentul, ministrul Vlad Voiculescu a dispus mutarea doctoriței W.A.E. la locul cuvenit așa încât aceasta nu a mai beneficiat de comisia pe care și-o dorea.
Mai mulți doctori rezidenți deveniți specialiști ne-au declarat încă de atunci că aceste aranjamente se fac după ce se cotizează cu 100 de Euro la Violeta Sburlea, acum Șefă de Birou la Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică din cadrul Ministerului Sănătății. De altfel, Violeta Sburlea din MS a strâns în conturi în 2016 peste 60.000 de Euro. Detalii AICI.

Anul acesta funcționarii de la CRUSP au inventat asteriscul. Și astfel doctorița Lăcătușu Andreea Maria de la Spitalul Orășenesc Găești în loc să susțină examenul la Comisia de Pediatrie nr.2 condusă de Conf. dr. Cinteză Eliza Elena la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Marie Curie, unde ar fi fost repartizată fiind cu litera L, va susține testul la Comisia de Pediatrie nr.1 condusă de Prof. dr. Pleşca Doina-Anca la Spitalul Clinic de Copii ”Dr. Victor Gomoiu”.

Așadar ce nu inventează conțopiștii când trebuie rezolvată o pilă la ministerul condus de Nelu Tătaru. Cum spunea președintele Iohannis în seara asta? „Sistemul nostru de spitale nu funcționează”!
Așa se întâmplă când te gândești la nesfârșit din scaunul călduț de la minister că orice-ar fi, medicii sunt intelectuali și nu protestează niciodată. Asta a distrus sistemul sanitar din România.

UPDATE: Dr. Lăcătușu ne-a transmis următorul mesaj: Buna seara. Articolul postat de dvs este unul denigrator la adresa mea si va rog sa il retrageti. Nu am nicio vina pentru listele publicate de Ministerul Sanatatii si va rog sa le cereti lor lamuriri pentru ceea ce au publicat. Mai mult, in urma cu 2 saptamani, am luat hotararea sa nu ma prezint la acest examen din motiv ca nu sunt pregatita suficient de bine ( lucru pe care pot sa il confirme mai multi colegi de-ai mei). Astfel, va rog sa nu imi legati numele de orice fel de actiuni ilegale sau incorecte si sa corectati greseala facuta, altfel, ma vad nevoita sa apelez la toate mijloacele legale pentru a iesi din aceasta problema. Va multumesc.

Ce nu a înțeles Dr. Lăcătușu este că „greșeala” este la Ministerul Sănătății, unde îi și recomandăm să se adreseze pentru corectarea greșelii.

22 COMENTARII

  1. Buna ziua.

    Doamna Dorina Lascar, cat de mult v-ati documentat inainte de a publica aceasta stire? Ati contactat-o pe doamna doctor Lacatusu Andreea Maria pentru o opinie? Sau pe cineva din minister? Corect ar fi fost sa oferiti dreptul la opinie inainte de a publica articolul.

    Ati facut o sesizare oficiala pentru a fi indreptata eroarea? E usor sa dam cu pietre, dar mai greu sa cladim.

    Spre informarea dumneavoastra, tin sa va precizez ca la momentul repartitiei candidatilor in Comisii, acestea nu erau deja atribuite pe centre de examinare. Altfel spus, ulterior alocarii candidatilor s-a atribuit (prin tragere la sorti) fiecarui grup de candidati un centru de examinare. In aceasta situatie, daca intr-adevar s-ar fi dorit fraudarea, nu ar fi fost mai simplu sa fie ‘aranajata’ atribuirea comisiilor, incat un anumit candidat sa ajunga in comisia dorita?

    Pentru un jurnalism corect, va rog sa publicati si opiniile celor implicati.

    Erori exista, iar aceasta este cel mai probabil una de tastare. Regretabil este ca documentul nu a fost suficient de bine analizat (si corectat) inainte de a fi publicat.

    Cu speranta ca putem deveni mai buni, va doresc o zi frumoasa.

    • Dacă ar fi fost o eroare, sesizarea oficială ar fi trebuit făcută de dr. Lăcătușu nu de ziariști. Sesizarea noastră este însuși articolul. Această eroare de tastare a fost atât de convenabilă încât a mutat candidatul de la severa dr. Cinteză.
      Părerea dvs. despre ce e corect să conțină un articol echivalează cu „tratamentul corect” obținut de pe internet.

    • Duamna ziarist, daca facem știrile la terasa în centrul vechi, nu este bine. Ca un ziarist ce sunteti, faceți o verificare prealabila, pot fi erori, poate fi contactata persoana. Avand in vedere aceasta situatie, imaginea partilor fiind afectată, justitia sper sa isi faca datoria, ca aceste articole de kkt sa nu mai apară in mediul online iar dumneata sa ramai …la terasa….

      • Limitele libertății de exprimare sunt stabilite de CEDO și în acest caz vă garantăm că nu era nevoie de nicio verificare prealabilă din partea ziaristului. Verificarea trebuia făcută de cine a postat listele pe site-ul MS. Să nu rămâi dumneata la terasă pentru că fiind needucat, cel mai probabil așa te manifești și cu pacienții.

        • Asta „Un doftor” de la 11:03 e acelasi „Stefan” de mai sus, de la 08:47, si e un amarat de functionar absolvent de „Filologie” care a ocupat postul din minister pe spagi.

          • Tehnic vorbind, va inselati.

            Cum puteti proba cele de mai sus? Ati incercat sa faceti macar o asociere de IP-uri? Cel mai probabil nu.

            Nu lucrez in minister si nu o cunosc nici pe doamna doctor Lacatusu. In plus, sunt apolitic.

            Imi doresc doar ca lucrurile sa devina mai bune in Romania, iar pentru asta trebuie sa contribuim toti si sa acceptam ca exista si erori, nu doar frauda.

              • Stimata redactie, probabil ca Matura nu poate sa faca aceasta asociere.

                Dar dumneavoastra puteti. Destul de usor.

                In loc sa raspundeti rautacios la comentariul meu, ati fi putut raspunde pacifist la comentariul lui, negand afiratia acestuia.

                Ar fi fost mai constructiv si mai responsabil.

                Mult succes in continuare.

                • Dumneavoastră, cine, puteți foarte ușor? Credeți că noi, care răspundem din partea redacției avem acces la IP-urile dvs.? Dacă lucrați la o companie internațională fondată în România, nu vi s-a făcut niciodată instructaj de GDPR?

    • Mai dobi’, ce „eroare” e un ASTERISC LA INCEPUT DE NUME? Tu crezi ca lumea-i proasta, ca sa vii tu cu minciuni de doi bani, ca asta ce-ai pritocit-o in timpul serviciului, pe calculatorul statului, la ordinul sefilor tai din MS? Maimutoiule! Te gasim noi unde te ascunzi prin fabrica aia ministeriala mafiota.

  2. Înainte de a lansa “Știrea” ne informam! Dar este SPort național CanCan-ul. Înțeleg ca este “foame” de vizualizări, dar nu va lansati aiurea in suspiciuni.

      • Stimati domni, stimate doamne,

        Repet, poate nu am fost suficient de clar la inceput: asterixul a dus la includerea candidatului intr-o anumita comisie, inainte de alocarea comisiilor pe grupurile de candidati.

        Sansele statistice sa fie evaluat de anumiti profesori sau de altii erau intacte la momentul publicarii listei. Restul, fie ca alegeti sa credeti, fie ca nu, a fost o eroare si acest lucru poate fi probat.

        Ganduri bune.

        • Tocmai spuneați că nu lucrați în Minister și nici pe dna doctor nu o cunoașteți. De unde știți că a fost o eroare și că poate fi probat?
          În plus, comisiile s-au constituit înainte de definitivarea listei de candidați. Doar afișarea s-a făcut ulterior.

          • Stimata Redactie,

            Din nou, daca ati fi cerut o opinie Ministerului, poate ati fi inteles si motivul erorii.

            Nu lucrez in minister, lucrez intr-o companie internatioala fondata in Romania.

            Ok, am gresit cu informatia despre consituirea comisiilor. Imi cer scuze. Cum spuneam, greseli exista, nu neaparat cu scopuri rele.

            Altfel, si eu as imi doresc cel putin la fel de tare ca dumneavoastra sa intreptam in bine institutiile publice. Dar cred ca asta trebuie facuta constructiv.

            O zi frumoasa.

            • Am cerut opinia ministerului dar se răspunde în 30 de zile la orice întrebare trimite presa. Așa că dacă știți dvs. de la compania internațională, explicați-ne care era „motivul erorii”?

  3. Bună ziua, am și eu un copil care acum e medic specialist. Problema cu listele și cu aranjamentele a fost în fiecare an. Aveți o bază factuală suficientă, dna Lascăr pentru suspiciunea dvs. exact așa cum cere CEDO.

  4. Să nu-i mai facem „Doctori”, când ei sunt MEDICI! După ce-și iau doftoratele (prin mijloace specifice, mai nou) și au patalamaua în labă, se pot numi „Dr. Lăcătușu”, „Dr. Etc.”… Da’ până acolo mai curge multă apă poluată pă Dîmbovița-‘n jios…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.