Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a lăsat la voia întâmplării mii de ilfoveni săraci, care nu mai beneficiază în prezent de transportul public deoarece autobuzele RATB care asigurau transportul între București și Ilfov, dar și pe traseele preorășenești din județul Ilfov nu mai circulă de ieri. Anunțul Primăriei Capitalei a fost făcut public tot ieri. Prin urmare, sute de oameni au așteptat cu orele autobuzele care nu au mai venit. În schimb, Sorin Oprescu a declarat că toate traseele vor fi preluate de operatori privați, aceasta rămânând singura soluție a oamenilor de a se deplasa. Costurile acestora? Înzecit mai mari.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat ieri că liniile preorășenești ale RATB dintre București și Ilfov au fost desființate deoarece protocolul încheiat cu Consiliul Județean Ilfov a expirat în 2007, existând datorii de aproximativ 77 de miliarde de le, iar liniile preorășenești au asigurat deplasarea cetățenilor înspre și dinspre Ilfov în București, printr-o înțelegere de "bun simț" care a fost făcută de RATB.
De asemenea, Oprescu a explicat că, în februarie 2008, operatorii privați de transport pe rutele preorășenești către Ilfov au câștigat licitația organizată de Ministerul Transporturilor pentru toate traseele, după care au acționat în instanță RATB pe motivul concurenței neloiale. Conform edilului, vina pentru faptul că a eliminat autobuzele o poartă pasagerii care nu își cumpărau bilete, dar și Consiliul Județean Ilfov, care nu a plătit subvențiile către RATB. "Datoriile CJ Ilfov erau mai mult decât modice, fiind situate în jurul sumei de 74-77 miliarde de lei", a spus primarul Capitalei.
Își vor permite famiile sărace să mai trimită copiii la licee?
Conform primarului Capitalei, aproape 350.000 de persoane din Ilfov lucrează în București, iar aproximativ 400.000 de bucureșteni lucrează în Ilfov. Pe lângă acești oameni, mai sunt elevii și studenții, dar și pensionarii, agricultorii sau crescătorii de animale care trebuie să meargă zilnic în București pentru a-și vinde produsele. Mulți dintre aceștia sunt oameni săraci, pentru care 200-300 de lei dați lunar pe transport echivalează cu jumătate sau chiar mai mult din venitul familial. Iar dacă într-o astfel de familie săracă mai sunt și elevi care trebuie să ajungă la liceele din București, cu siguranță cheltuielile pe transport depășesc cu mult bugetul lunar al casei. Soluția: abandonarea școlii.
Aceeași poveste, în 2005
La sfârștul anului 2005, mii de ilfoveni au rămas izolați în comune fiindcă primăria le-a "tăiat" cursele preorășenești cu care ajungeau la serviciu. Pentru că prețurile operatorilor privați erau mult prea mari, peste 200 de mii de oameni mergeau cu "Ia-mă, nene!". Însă, la începutul anului 2006, muncitorii navetiști, elevii, cadrele didactice și studenții au făcut mai multe acțiuni de protest și blocări ale Centurii Capitalei în zonele localităților Popești-Leordeni și Măgurele, precum și în fața Guvernului. În februarie 2006, RATB a fost reintrodus, dar cu un număr mai mic de autobuze pe mai multe trasee.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















