Home Social Părinții ar putea primi 5000 de lei amendă pentru agresarea fizică a...

Părinții ar putea primi 5000 de lei amendă pentru agresarea fizică a copiilor

DISTRIBUIŢI

Violența domestică asupra minorilor va fi pedepsită prin lege, cei care se fac vinovați de astfel de fapte urmând să plătească amenzi semnifi­cative. Pentru o singură palmă dată copilului, părinții agresivi ar putea primi amendă de până la 5.000 de lei. Nici profesorii foarte severi nu vor scăpa: dacă lovesc un elev, dascălii vor trebui să scoată din buzunar suma de 2.500 de lei. Noua lege pentru protecția copilului urmează să fie promulgată de președintele Traian Băsescu, scrie alba24.ro.
Cazurile de violență domestică sunt din ce în ce mai dese în România. De la începutul anului și până în septembrie, în județul Alba au fost înregistrate 75 de cazuri de abuz asupra copiilor. Potrivit DGASPC, 73 de cazuri au fost de neglijare a minorilor, iar două cazuri au fost de abuz fizic. Copiii au beneficiat de servicii de informare, consiliere psiho­logică, consiliere juridică/ asistență, servicii educaționale și servicii medicale, în funcție de situație, iar pentru un număr de 39 minori s-a dispus instituirea plasamentului în regim de urgență. Din cele 75 de cazuri, 45 s-au petrecut în mediul urban, iar 30 în cel rural. Potrivit unei noi legi a protecției copilului, o palmă dată celor mici i-ar putea costa pe părinții acestora până la 5.000 de lei iar în cazul repetării acestor situații minori pot fi înstrăinați de familie și duși într-un centru de plasament.
Sancțiunile care îi vizează pe părinți nu se opresc aici. De asemenea, părinții care își trimit copiii la cerșit vor fi amendați cu sume cuprinse între 2500 și 5000 de lei, iar cei care pleacă la muncă în străinătate fără să anunțe autoritățile și fără să numească un tutore legal pentru cei mici vor plăti între 5.00 și 1.000 de lei amendă.

Irina Tracy

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.