Tatăl bebelușului născut la Maternitatea Spitalului "Sf. Apostol Andrei" din Galați, care a fost tratat cu comprese reci timp de o săptămână în ciuda faptului că avea fractură de femur, au depus ieri două plângeri, una la Colegiul Medicilor, la Comisia de Etică, și una la Autoritatea de Sănătate Publică Galați și urmează să mai depună încă una la Comisia de malpraxis a Colegiului Medicilor. "Vom aștepta un rezultat al anchetelor care urmează să fie efectuate de către aceste instituții, dar vom acționa și în alte direcții. Asta înseamnă că vom depune și o plângere penală", a declarat Robert Dragomir, tatăl copilului, citat de Mediafax. Potrivit acestuia, responsabili pentru cele întâmplate ar fi medicul neonatolog și șeful secției medicale unde s-a născut bebelușul. "Am discutat cu președintele Colegiului Medicilor din Galați, dr. Dumitru Cristea, care mi-a spus că suntem îndreptățiți să facem toate aceste demersuri. Am fost întrebați apoi dacă scuzele celor responsabili ar fi suficiente. Răspunsul meu este că nu. Aceste scuze s-ar fi impus mult mai devreme, acum sunt inutile. Din punctul nostru de vedere, responsabili pentru cele întâmplate sunt dr. Iulia Negrea și Georgeta Mitea, care ne-au dat asigurări că problema bebelușului nostru este doar o reacție adversă la administrarea vitaminei K. Pentru noi este evident că a fost o eroare, iar cei responsabili ar trebui să răspundă", a adăugat Robert Dragomir. Potrivit acestuia, starea de sănătate a copilului este bună și urmează ca la sfârșitul acestei săptămâni să fie scos din aparatul ghipsat. Colegiul Medicilor de la Galați declanșează o anchetă în cazul bebelușului cu fractură de femur, în paralel cu ancheta Ministerului Sănătății, Colegiul urmând să ceară puncte de vedere din partea unor profesori universitari din București și Iași.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















