Maftei Pop a arătat că longevitatea nu stă nici în lux, nici în medicamente ci în modul de a trăi viața folosind cât mai mult resursele pe care le găsim în natură. Maftei Pop a intrat în istorie drept cel mai longeviv român. El a decedat la vârsta de 148 de ani și nu a fost bolnav niciodată, stabilind astfel un record național trăind 148 de ani, dublu față de cât trăiește un român obișnuit.
S-a născut în 1804, în satul Valea Loznii din județul Sălaj. Despre el oamenii își aduc aminte că era înalt și voinic, chiar și la 120 de ani când încă mai putea face munca unui bărbat aflat în floarea vârstei. Putea căra grinzi de 12 m lungime pe distanțe de kilomteri întregi, conform neataiasi.ro. Pe când avea 40 de ani, Maftei s-a stabilit în Osoi, Cluj. Mai toată viața a muncit pe la țărani, care îl plăteau cu bani, merinde sau haine. Omul din Transilvania era obișnuit să doarmă afară, indiferent de anotimp. Mai intra în grajd atunci când omul la care lucra i se făcea milă de el. O buturugă de lemn îi servea drept pernă. Deși a trăit în condiții vitrege, Maftei Pop se spune că nu a fost niciodată bolnav. Toate bolile secolelor l-au ocolit. La fel și războaiele, despre care le povestea localnicilor ce acte de vitejie a făcut.
Maftei nu era deprins cu medicamente și nu avea un regim alimentar aparte ci dimpotrivă. Pe când trăia, Maftei obișnuia să mănânce sănătos la masă, cam cât trei oameni la un loc, iar din alimentația lui nu lipseau mămăliga, laptele și brânza. Maftei avea tabieturile sale. Îi plăcea să fumeze 4-5 țigări pe zi. Nu a avut carte, dar știa puțin să socotească. Maftei nu a fost căsătorit și nici nu a avut o casă. Cei din sat mai obișnuiau să-i spună din această cauză „prostănacul” sau „ciudatul”. În ultimii ani avea probleme doar cu auzul, fapt cel îl făcea să fie ușor retras.
Irina Popescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















