Prefectul judetului Cluj, Mihail Hardau, a cerut, ieri, ministrului sanatatii, Mircea Cinteza, printr-un memoriu, sa intervina pentru sustinerea financiara a Institutului Inimii din Cluj-Napoca, el avertizand ca, in caz contrar, activitatea unitatii va fi intrerupta pe o perioada nedeterminata.
Hardau a declarat ca se impune cresterea tarifului pe caz externat la valoarea de 20 de milioane de lei, fata de 15,8 milioane de lei cat este in prezent, precum si alocarea unui buget pe acest an de 150 miliarde de lei, pentru a evita inchiderea Institutului, transmite corespondentul Mediafax.
-In lipsa unor astfel de masuri, raman ca variante nedorite reducerea personalului cu aproximativ 100 de angajati, diminuarea retributiei personalului angajat prin reducerea la minimum a sporurilor legale, reducerea garzilor de specialitate, co-plata directa a pacientilor reprezentand circa 40% din valoarea costurilor, intreruperea completa, pe termen nelimitat, a activitatii Institutului Inimii pana la gasirea unor solutii de finantare corecte-, a precizat prefectul Mihail Hardau.
Potrivit acestuia, institute similare din tara, cum ar fi cele din Iasi si Targu Mures, au tarife de 18,8 milioane de lei pe pacient, respectiv 18,9 milioane de lei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















