Acasă Social Președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților rezumă discuțiile de la Cotroceni

Președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților rezumă discuțiile de la Cotroceni

DISTRIBUIȚI

Deputatul Florin Buicu, preşedintele Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaţilor, a participat luni, 5 octombrie, la lucrările seminarului internaţional cu tema „Resursele umane în sănătate – Dialog asupra politicilor de sănătate”, desfăşurat în incinta Palatului Cotroceni de Biroul pentru România al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Într-un interviu acordat publicației Zi de zi din Mureș, medicul Buicu a făcut rezumatul discuțiilor purtate:

– În cadrul acestor prezentări, am constatat ceea ce ştie toată lumea, că în ultimii 25 de ani şi mai ales după anul 2007 vorbim de o migraţie a personalului medical, indiferent că sunt medici sau asistenţi medicali din România, către alte ţări europene.
S-a discutat despre:

– Recunoaşterea diplomei sau a dreptului de practică al medicilor din state terţe din statele non UE, integrarea personalului întors acasă din străinătate prin reducerea poverii administrativ-birocratice. S-a discutat chiar şi de opţiuni de politici guvernamentale printr-o reformă hai să-i spunem a modalităţii de decontare a serviciilor şi aici am prezentat iniţiativa de a deconta separat onorariile medicilor din spitale de serviciile medicale.

– Salarizarea personalului din sănătate şi analiza nivelului de salarizare al medicilor faţă de alte profesii publice în ţările europene, precum şi reaşezarea Legii salarizării pe baze neegalitariste, unul dintre subiectele intens discutate. Ce înseamnă asta? Înseamnă că pornind de la exemple din ţări europene în care să zicem că medicul are raportat salariul sau venitul la salariul mediu din economia ţării respective. Şi am făcut de fapt o analiză a ţărilor europene, dar şi din alte state ale lumii, vorbim de Canada, Japonia, Australia, astfel încât să vedem care este cel mai bun model.

– La capitolul de motivare, suport personal şi profesional, ne-am gândit inclusiv la plata dintr-un buget al unităţii medicale pentru cursurile de perfecţionare pentru personalul medical din sistem şi aici a apărut o propunere, de a putea acorda un fel de bursă lunară asistenţilor medicali şi medicilor care să aibă o valoare între 50-100 de euro lunar, astfel încât din banii dintr-un an asistenţii medicali şi medicii care sunt obligaţi să aibă ore de educaţie medicală continuă, să poată participa, finanţaţi transparent, deschis, pentru a-şi asigura aceste ore de educaţie medicală continuă. În plus, ce este foarte important, este necesar, şi a fost de acord toată lumea, că este nevoie de o campanie de recredibilizare a personalului medical pentru a schimba percepţia opiniei publice asupra personalului medical. La această campanie la urma urmei ar trebui să participe toate părţile implicate, interesate, nu numai medicii sau asistenţii medicali, ci şi asociaţiile de pacienţi, organizaţiile profesionale, chiar şi unităţile medicale, astfel încât importanţa socială a personalului medical să fie recunoscută.

Pe scurt, s-a discutat mult și nu s-a stabilit nimic concret.

Date biografice pentru Deputatul PSD Florin Buicu:

    Data şi locul naşterii: 22.11.1970, Hunedoara

Studii şi specializări

    1997 – Doctor-Medic; UMF Tg Mureş
    2004 – Master Management competitiv – Univ. Politehnică Timişoara
    2005 – Master Managementul sănătăţii – Univ. Petru Maior Tg-Mureş
    2009 – Medic specialist Sănătate publică și manag.
    2010 – Doctor în Ştiinţe medicale

Activitate profesională

    2002-2004 – Director General Spital Municipal Sighişoara
    2004-2005 – Director Administrativ Spital cl. jud. de. urg. Mureş
    2006-2009 – Director General Administrativ UMF Tg Mureş
    2009 – Director Coordonator DSP Mureş
    2004-prezent – Şef lucrări UMF Tg.Mureş
    2012 – Consilier personal al Ministrului Sănătăţii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.