RATIUNEA ABROGARII INSULTEI SI CALOMNIEI

Sediul materiei:

Art. 205 Cod penal

Insulta este atingerea onoarei ori reputatiei unei persoane prin cuvinte, gesturi sau orice alte mijloace ori prin expunerea in batjocura, iar calomnia este definita prin afirmarea sau imputarea in public, prin orice mijloace, a unei fapte privitoare la o persoana, fapta care, daca ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sanctiune penala, administrativa sau disciplinara ori dispretului public.

Art. 206

(1) Afirmarea sau imputarea in public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoana, care, daca ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sanctiune penala, administrativa sau disciplinara, ori dispretului public, se pedepseste cu inchisoare de la 2 luni la 2 ani sau cu amenda.

(2) Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.

(3) Impacarea partilor inlatura raspunderea penala.

Art. 207 Proba veritatii

Proba veritatii celor afirmate sau imputate este admisibila, daca afirmarea sau imputarea a fost savarsita pentru apararea unui interes legitim.

Fapta cu privire la care s-a facut proba veritatii nu constituie infractiunea de insulta sau calomnie.

Punctul de pornire al discutiei a fost atingerea grava adusa dreptului la libera exprimare, sfidand acest drept garantat de Constitutia Romaniei (art. 30-31) si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, la art. 10.

Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale amendata de Protocolul nr. 11 insotita de Protocolul aditional si de Protocoalele nr. 4, 6, 7, 12- si 13

Articolul 10. Libertatea de exprimare

1. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa supuna societatile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

2. Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti.

A doua ratiune derivand din prima este ingradirea libertatii presei. APADOR-CH cerea abrogarea ambelor articole. -Delictele de opinie- nu trebuie sa atraga raspunderea penala, ci doar pe cea civila, daca se dovedeste reaua credinta.

Toate aceste nedreptati au fost inlesnite de lacunele legislative in domeniu. Punctul de plecare il constituie clasificarea insultei, calomniei si ultrajului ca si chestiuni de drept penal, si nu de drept civil, ceea ce a dat posibilitatea puterii de a interveni in conflictul dintre doua persoane particulare, conflict ce tine de dreptul civil, prin parghiile juridice pe care le are la dispozitie. Aici intra in discutie celebrele articole 205 (privind insulta), 206 (privind calomnia), precum si 239 (privind ultrajul), care au fost pastrate intr-o forma foarte putin revizuita, desi in 2002 Codul penal a suferit o modificare.

Mentinerea acestui articol 207 in legea penala romaneasca ar fi fost inacceptabila in raport cu exprimarea unei opinii, sarcina probei revenind celui care acuza, principalele cai de aparare a celor acuzati de insulta si calomnie fiind buna credinta, interesul public si, doar rar, proba veritatii.

Acest tip de practici intrau in conflict cu faptul ca Romania este semnatara a CEDO si a altor tratate internationale importante, consecinta fiind ca ziaristii erau judecati pe baza Codului penal, chiar daca jurisprudenta Curtii Europene primeaza fata de legislatia interna.

Infractiunile de insulta, calomnie si defaimarea tarii sau a natiunii au disparut din Codul penal, odata cu intrarea in vigoare, pe 12 august 2006, a modificarilor si completarilor Codului penal.

Astfel de fapte, pentru care sute de ziaristi au fost tarati in fata instantelor, se vor putea judeca numai pe latura civila si numai dupa ce reclamantii vor achita in prealabil o taxa de timbru raportata la suma pe care o cer cu titlu de daune morale sau materiale.

Initial, s-a propus ca aceste cereri sa nu se timbreze la valoare.

Specialistii au spus ca astfel se va deschide calea abuzului de drept prin hartuirea jurnalistilor prin tribunale in scopul imbogatirii de pe urma solicitarii de acordare a unor daune morale imense, imposibil de suportat, de natura sa duca la autocenzura.

Apoi s-a precizat de catre unii ziaristi ca acest lucru ii va face mai eficienti in activitatea lor. Niciodata in dreptul nostru o masura sanctionatorie exagerata nu a dat si rezultate pozitive, dimpotriva.

Temeiul legal al unei cereri civile nu poate fi decat unul pe taram delictual (si nu unul contractual).

Mai precis, daca o anumita persoana doreste sa faca o cerere de chemare in judecata va avea ca temei legal art. 998 si urm. C.civ.

In ceea ce priveste taxa de timbru, ea este destul de descurajatoare si se calculeaza la valoarea ceruta ca si despagubire. (A se vedea in acest sens legea 146/1997 privind taxele de timbru si timbru judiciar.)

Asteptam sa vedem care sunt rezultatele acestei masuri.

Din punctul de vedere al profesionistului, cred ca cererile de chemare in judecata se vor imputina.

Av. COLTUC MARIUS VICENŢIU