
În sistemul sanitar au fost programate o serie de schimbări însă majoritatea se amână de la o lună la alta și pacienții așteaptă fie medicamentele de care au nevoie, fie serviciile medicale la care au dreptul. Ultima promisiune a Guvernului este că săptămâna viitoare va fi gata pachetul de bază din sănătate. Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Nicolae Bănicioiu ca, în câteva zile, proiectul de lege să fie definitivat și pus în dezbatere publică pentru a fi cunoscut de toți cei interesați.
Noile reguli privind serviciile medicale de care beneficiază cei care plătesc asigurarea de sănătate ar urma să intre în vigoare la 1 iunie, cu două luni întârziere față de termenul estimat inițial.„Domnul ministru Bănicioiu m-a anunțat și vă rog să puneți în dezbatere pachetul de bază- 1 iunie e data de intrare în vigoare conform acordului cu FMI, dar vreau să îl ducem săptămâna viitoare să îl știe și miniștrii, să fie dezbătut, oamenii să știe ce conține pachetul de bază”, a declarat premierul Victor Ponta. „Așa este, noi am fost gata cu toate procedurile, cu toate discuțiile și cu factorii implicați, de la medici până la pacienți, am inclus majoritatea propunerilor venite din partea lor, avem o variantă echilibrată și aproape acceptată unanim,” a afirmat Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății.
Premierul a insistat pe finalizarea pachetului de servicii de bază, amânat timp de un an și jumătate de fostul ministru al Sănătății, Eugen Nicolăescu, similar cu modul în care a fost amânată lista medicamentelor compensate cu tratamente care sunt pe piață de cel puțin șase ani însă la care românii nu au acces.
Irina Tracy
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















