Acasă Social România e sub media europeană la consumul de droguri în rândul adolescenților

România e sub media europeană la consumul de droguri în rândul adolescenților

DISTRIBUIȚI

Agenţia Naţională Antidrog (ANA) a finalizat Studiul în şcoli privind consumul de alcool, tutun şi droguri ilicite în România – ESPAD 2019, parte a celui mai extins proiect internaţional de cercetare, axat pe studiul consumului de substanţe psihoactive la adolescenţi, la care participă de regulă în jur de 35 de ţări.

Obiectivul general al acestui studiu internaţional este de a colecta date comparabile privind consumul de substanţe, utilizarea internetului şi practicarea jocurilor de noroc în rândul elevilor europeni cu vârste între 15 şi 16 ani, pentru a urmări tendinţele de la nivelul ţărilor participante, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european. Până în prezent, în cadrul proiectului au avut loc şapte valuri de colectare de date, România participând în 6 dintre acestea.

În ţara noastră, ANA implementează componenta naţională a acestui studiu, care furnizează cele mai recente informaţii privind caracteristicile şi dimensiunea consumului de droguri în rândul elevilor de 16 ani. Studiul este deosebit de important în evaluarea situaţiei, monitorizarea tendinţelor, identificarea priorităţilor, planificarea şi evaluarea politicilor de răspuns pentru această categorie de populaţie.

Principalele concluzii rezultate din acest studiu sunt:

– Comparativ cu media europeană, consumul de-a lungul vieţii (care au consumat cel puţin o dată în viaţă) este mai mic în România pentru toate categoriile de droguri ilicite analizate;

– Consumul de tutun se menţine la valori similare celor observate în studiul anterior (consumul de tutun de-a lungul vieţii: 49,5%, faţă de 41% media europeană). Diferenţiat pe sexe, se observă valori asemănătoare ale consumului de tutun, atât în rândul băieţilor, cât şi al fetelor, ceea ce înseamnă că fetele tind să adopte acelaşi comportament de consum (49,4% băieţi, faţă de 49,6% fete).

– Consumul de alcool prezintă creşteri faţă de studiul anterior. Se observă niveluri ridicate ale consumului mai mari în rândul băieţilor (consumul de alcool de-a lungul vieţii: 82,1%, faţă de 78,5% media europeană)

– Consumul oricărui tip de drog ilicit de-a lungul vieţii (care au consumat cel puţin o dată în viaţă) se menţine la nivelul valorii înregistrate în anul 2011;

– Cel mai consumat drog ilicit în rândul adolescenţilor continuă să fie canabisul/haşişul, urmat de noile substanţe psihoactive (NSP);

– Se remarcă scăderi ale consumului de-a lungul vieţii (care au consumat cel puţin o dată în viaţă) pentru solvenţi/substanţe inhalante, amfetamine, cocaină, droguri injectabile, heroină, ciuperci halucinogene, LSD, ecstasy şi GHB;

– Cei mai mulţi dintre adolescenţii care au declarat debut la vârste precoce au experimentat consumul de solvenţi/substanţe inhalante;

– Se observă o mai bună percepţie asupra riscurilor consumului experimental de noi substanţe psihoactive, de amfetamine şi de ecstasy, existând o proporţie în creştere a celor care atribuie riscuri ridicate unui astfel de consum;

– Cele mai ridicate riscuri se înregistrează pentru consumul de amfetamine şi pentru consumul de canabis;

– Proporţia elevilor care au utilizat internetul într-o zi obişnuită de săptămână, pentru a naviga pe reţelele de socializare peste 6 ore este de 25% în rândul elevilor de 16 ani din România, fiind peste media europeană, în valoare de 16%.

– Proporţia tinerilor care dedică peste 6 ore pe zi reţelelor de socializare creşte atunci când este vorba de o zi obişnuită de sfârşit de săptămână: 36% în rândul elevilor de 16 ani din România (faţă de 31% media europeană).

– Participarea la jocuri de noroc pe bani în ultimele 12 luni înregistrează în rândul adolescenţilor din România o prevalenţă de 25%, situându-se la nivelul mediei europene, în valoare de 22%. Interesul pentru acest gen de activităţi este mult mai mare în rândul băieţilor, care înregistrează un nivel al participării la jocuri de noroc pe bani în ultimele 12 luni de 35% (faţă de 29% la nivel european), în timp ce, fetele au declarat în proporţie de doar 14% (faţă de 15% la nivel european) o participare la astfel de activităţi.

Studiul internaţional ESPAD se realizează cu o periodicitate de 4 ani, în rândul elevilor care împlinesc în acel an 16 ani, pe baza unei metodologii standardizate şi validate la nivel european, fiind singurul studiu, de acest gen, recunoscut şi agreat de forurile internaţionale care monitorizează fenomenul drogurilor (EMCDDA – Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanii, UNODC – Biroul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate), datele rezultate fiind utilizate, atât la nivel european, cât şi la nivel naţional, în fundamentarea strategiilor şi politicilor de prevenire.

Informaţii complete despre Studiul în şcoli privind consumul de alcool, tutun şi droguri ilicite în România – ESPAD 2019, se regăsesc pe pagina de internet a instituţiei noastre, accesând link-ul http://ana.gov.ro/wp-content/uploads/2020/11/ESPAD-2019_3.pdf. De asemenea, toate datele rezultate în urma Studiului internaţional ESPAD sunt disponibile la adresa http://www.espad.org/espad-report-2019.

1 COMENTARIU

  1. Uite o mare realizare a Romaniei, tara noastra a reusit in mod miraculos sa respinga pardon sa accepte una dintre mizeriile oferite pe tava de catre democratiile de tip liberal din Uniunea Europeana si de aceea trebuie sa ne mandrim si sa adresam sincere felicitari decidentilor nostri indiferent de culoarea lor politica.
    Este o realitatea crunta, in spatiul Shengen consumul de droguri pentru tinerii de la 12 ani in sus este in procent de 25 la suta din aceasta categorie de varsta.
    Este meritul educatiei primite in familie, al scolii, al liderilor religiosi si al parlamentarilor romani care au reusit cumva sa promoveze un pachet de legi care sa previna flagelul consumului de droguri si asta fara ca observatorii sau comisarii de la Bruxelles de tip neo-stalinist sa reclame o inclacare a statului de drept din Romania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.