
Un caz șocant de sclavie în care sunt implicați copii romåni minori face înconjurul Marii Britanii după ce ediția electronică a cotidianului „The Independent“ a publicat, ieri, dovezi în acest sens. Materialul apărut în sursa precizată face referire la șapte copii romåni, dintre care unii au vårsta de numai nouă ani, au fost găsiți la o fermă din Worcester, din Marea Britanie, unde erau obligați să lucreze ca agricultori în condiții extreme. Copiii făceau parte dintr-un grup de 50 de muncitori romåni care culegeau ceapă de pe cåmpurile din zona Kempsey din Worcester. Aceștia aveau vårste cuprinse între 9și 15 ani și erau obligați să muncească de la ora 07.30 dimineața pånă seara, îmbrăcați în haine subțiri de vară, în timp ce temperaturile erau aproape de 0 grade, fără apă și måncare. „Este revoltător că în secolul 21 sclavia încă există. De aceea Guvernul are datoria să sprijine acțiunile Europei de stopare a traficului de persoane“, a declarat pentru „The Independent“ Yvette Cooper, membră a Parlamentului britanic. Autoritățile britanice desfășoară o anchetă în acest caz și intenționează să aresteze cel puțin unul dintre angajatori în această săptămånă.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















