Home Social Terapia prin benzi desenate

Terapia prin benzi desenate

DISTRIBUIŢI

Prima clinică universitară de psihologie din România, înființată de curând în cadrul Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, folosește cele mai noi tehnologii și metode de consiliere, diagnostic și terapie psihologică din lume. Printre acestea se află și terapia cu ajutorul benzilor desenate. 

Numită PsyTech și condusă de profesorul Daniel David, clinica va utiliza terapia în realitatea virtuală, terapia cu ajutorul roboților dotați cu inteligență artificială, precum și terapia cu ajutorul benzilor desenate. Copiii și adolescenții cu depresie ori hiperactivitate pot fi vindecați cu ajutorul poveștilor și al benzilor desenate în care un Superman cu chip de psiholog îi ajută să se elibereze de gândirea negativă și să învețe să gândească rațional. În cadrul acestui tip de terapie, pacienților li se prezintă felul în care emoțiile sunt determinate de gândurile lor, și nu de evenimentele cu care se confruntă. De asemenea, află de ce gândurile raționale sunt de preferat celor iraționale și cum primele îi ajută să depășească mai bine problemele de zi cu zi.

Pacienții învață să se autocontroleze

Printre serviciile pe care le va oferi PsyTech se află psihodiagnostic și evaluare clinică, psihoterapie (terapie individuală, terapie de cuplu/familie și terapie de grup), consiliere psihologică (pacienții învață proceduri legate de luarea deciziilor eficiente, rezolvarea de probleme, negocierea și managementul conflictelor, control și autocontrol, comportamental și emoțional, managementul stresului la locul de muncă). Serviciile clinicii sunt orientate și către mediul economic și corporatist, oferind pachete atât pentru angajații care au probleme emoționale, de comportament, care le afectează performanța în muncă, dar și pentru organizație ca întreg. 

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.