Aproximativ 218.000 de elevi ai claselor a VII-a și 213.000 de elevi ai claselor a VIII-a au susținut, ieri, cu două zile mai târziu decât era programat, teza cu subiect unic la Limba și literatura română. Din cele 10 variante posibile, secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar, Adriana Doina Pană, a extras-o pe cea cu numărul 9. Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, joi, că tezele recurg normal, fără incidente, că elevii au spus că subiectele la Limba română sunt ușoare și că profesorii îi supravegheau.
Ministrul Educației, după ce s-a „luptat“ din răsputeri cu profesorii pentru a-i convinge să nu mai facă grevă generală, mai ales în zilele în care se susțin examene, a vizitat, ieri, în timpul desfășurării tezei cu subiect unic la Limba și literatura română, mai multe școli. A fost impresionată de modul în care se desfășurau tezele. „Este o zi normală, dascălii sunt în clase și copiii sunt în bănci fără emoții“, a declarat ministrul Andronescu. Mai mult decât atât, a profitat de ocazie pentru a anunța că a început demiterea inspectorilor școlari și estimează că aproximativ jumătate dintre ei vor fi înlocuiți: „Am început demiterea inspectorilor pe criterii de performanță. Nu știu exact câți dintre ei vor fi înlocuiți, oricum mulți și-au prezentat deja demisia. Cred că în jur de jumătate dintre inspectori vor fi schimbați“.
Cât despre subiectele de la teză, ministrul Andronescu a spus că acest lucru nu este „treaba“ sa, dar că elevii cu care a stat de vorbă nu i s-au plâns că ar fi grele. „Bomba“ a venit puțin mai târziu, când unii dintre elevii clasei a VIII-a le-au povestit părinților, după ieșirea din sălile de clasă, că la un subiect s-ar fi strecurat o greșeală. Și culmea… textul pe baza căruia a fost elaborat subiectul aparține lui I. L. Caragiale. Elevii claselor a VIII-a au avut de analizat un text din „Triumful talentului“ de Caragiale, schiță bazată pe două personaje cu nume similare, Ghiță Nițescu cu Niță Ghițescu. Cele două personaje au fost confundate printr-o greșeală de caligrafie. Pe foaia de teză, Ghiță a apărut, din greșeală, în locul lui Niță: „Domnul Niță Ghițescu! (n.r. – în teza cu subiect unic apărea Ghiță Nițescu)“. Reprezentanții Ministerului Educației au declarat că „niciun profesor nu avea dreptul să intre în clase să bruieze elevii, decât membrii comisiei naționale. În plus, era un fragment la prima vedere și elevii nu trebuiau decât să-și spună părerea despre textul respectiv. Nu îi încurcau numele personajelor în rezolvarea subiectului. Și dacă se demonstrează că este o greșeală vom lua măsuri contra celor ce au greșit“. La clasa a VII-a, li s-a dat un fragment din textul „Cișmigiu & Comp“, de Grigore Băjenaru.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















