
Iluziile pe care studenții și le fac atunci când intră la facultate sunt rapid transformate în deziluzii. Mai precis, odată cu obținerea titlului de absolvent, vine și dezamăgirea: nu reușesc să-și găsească locuri de muncă în domeniu. Circa unu din trei absolvenți de facultate lucrează pe posturi pentru care nu este nevoie de studii universitare, în special în domeniul comercial, spun specialiștii în recrutare. Numărul absolvenților de facultate din București care au intrat direct în șomaj anul acesta a ajuns la 219, înregistrați până la data de 31 august 2012 în baza de date AMOFM (Agenția Municipală Pentru Ocuparea Forței de Muncă București), precizează directorul executiv al AMOFM, Dumitru Pelican.
Dacă luăm la rând magazinele, fast-food-urile, restaurantele sau barurile, observăm că mare parte dintre tinerii care lucrează aici au terminat o facultate. „Circa unu din trei absolvenți lucrează pe posturi sub calificare, în special în domeniul comercial“, este statistica pe care directorul de recrutare al grupului APT, Mirela Marinescu, a furnizat-o pentru B365.ro. Fiindcă studiile nu le țin de foame și acoperiș deasupra capului, iar părinții se așteaptă ca, după ce au cheltuit bani pe taxele de studiu și pentru a-i întreține în facultate, să nu mai fie nevoie de ajutorul lor financiar și după terminarea acesteia, tinerii se văd obligați să accepte job-uri sub pregătirea lor academică. Doresc să intre cât mai repede pe piața muncii, să se adapteze la condițiile unui loc de muncă, să-și câștige proprii bani.
Facultatățile considerate a asigura cele mai multe locuri de muncă pentru absolvenți sunt cele de IT: aproape toate din Politehnica, Ciberntica – ASE; Informatica – Universitate. Medicina este un alt domeniu în care absolvenții își găsesc un drum. Sunt căutați și absolvenți de inginerie: energetică, mecanică, electrotehnică. Absolvenții de limbi străine (limbi nordice, limbi slave, germană, italiană, franceză, spaniolă, greacă, turcă etc) au și ei multe șanse de a-și găsi un loc de muncă.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















