Home Social Vatmanul tramvaiului 41 este vinovat de accidentul din Rahova

Vatmanul tramvaiului 41 este vinovat de accidentul din Rahova

DISTRIBUIŢI

Comisia din cadrul Regiei Autonome de Transport București, care a evaluat accidentul de miercuri din zona Rahova, a realizat un raport preliminar conform căruia vina pentru ciocnirea celor două tramvaie îi aparține vatmanului de pe linia 41. Comunicatul remis de RATB precizează că tramvaiului cu numărul 204 din linia 41, aflat în spatele tramvaiului cu numărul 136 care se îndrepta spre Depoul Alexandria, a fost găsit la o distanță de peste 5 metri față de patina de acționare a macazului electric, astfel constatându-se că nu a respectat prevederile articolului 126 din același regulament de exploatare .Potrivit raportului, vina pentru accident aparține conducătorul tramvaiului cu numărul 204 din linia 41, care a dat o comandă greșită, deoarece în loc să oprească tramvaiul cu 5 m înainte de patina de acționare, a depășit-o cu peste 5 m.
RATB precizează totodată că tramvaiul numărul 136 care circula pe linia 41 retrăgându-se la depoul Alexandria când s-a ciocnit cu tramvaiul liniei 32, nu a urmărit ca toate boghiurile să urmeze traseul stabilit, ceea ce a dus la consecințele nefaste ale evenimentului.
În urma efectuării expertizei tehnice asupra macazului, s-a constatat că acesta era în bună stare de funcționare, revizia tehnică fiind făcută în noaptea de 17/18 iulie 2012.
În prezent, investigațiile sunt în curs de derulare, cele două tramvaie fiind sigilate de către organele de investigație, în Depoul Alexandria. În momentul în care se va primi acceptul de la organele de cercetare, se vor descărca datele înregistrate în computerele de bord ale tramvaielor 306, din linia 32, și 136, din linia 41.
Irina Popescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.