Aloha oe! Aloha oe! Emblema exotica al pardisului turistic al SUA, Hawaii, salutul de bun venit adresat vizitatorilor celui mai sudic teritoriu american este, de fapt, o rezonanta a istoriei acelor locuri. Un ultim element ramas peren din ceea ce a fost candva Regatul Independent Hawaii. -Aloha oe!- este un cantec care, pe ritmurile unei melodii nemuritoare, vorbeste despre despartirea inevitabila a doi indragostiti. L-a compus, alaturi de alte peste 160 de piese muzicale, ultima regina a Hawaiilor, Lili*uokani, in perioada in care nu se intrevedea inca ocuparea regatului ei de catre trupele Washingtonului si anexarea tarii la SUA.
La 16 ianuarie 1893, patru canoniere americane au acostat in Portul Honolulu, capitala Regatului Independent Hawaii, in timp ce curtea asista la concertul Orchestrei regale de la Hotelul Hawaii. La scurt timp dupa acostare, navele au debarcat 164 de infanteristi marini inarmati pana in dinti, care au marsaluit fara a intampina vreo rezistenta pana in fata palatului regal. Regina Lili*uokani le-a urmarit sosirea din balconul hotelului. Nimeni nu-i chemase. Trupele au inconjurat palatul. In ziua urmatoare, regina s-a predat la comandamentul fortelor americane. Urmatoarea secventa a scenariului era deja pregatita. Un guvern provizoriu, incropit la repezeala sub controlul marilor plantatori de trestie de zahar, a cerut imediat, printr-o petitie semnata de toti membrii sai, anexarea regatului la Statele Unite Americane. Primul regat hawaiian, infiintat in 1810 sub conducerea intaiului monarh, Kamehameha I, isi traia inceputul sfarsitului.
Lili*uokani ii succedase la domnie fratelui ei, regele Kalakaua, in 1891, dupa decesul acestuia, dar condusese regatul deja cu zece ani inainte. In opinia SUA si a marilor plantatori facuse deja cateva mari greseli. Cea mai grava era prioritatea acordata intereselor populatiei hawaiiene, in detrimentul profitului afaceristilor strainilor. Lili*uokani dispusese blocada totala a porturilor regatului in timpul celei mai mari epidemii de antrax – provocata de sosirea echipajelor unor nave din China – in vederea protejarii vietii populatiei. Blocada a paralizat exporturile de trestie de zahar, iar marii plantatori si reteaua lor din America au devenit dusmanii de moarte ai reginei. La doar doua luni de la incoronarea ei oficiala, din 1891, SUA au revocat regimul favorizant acordat pantru regatul hawaiian pe piata americana a zaharului. Aceasta a fost reactia Washingtonului la informatiile confidentiale, apoi publice, primite in legatura cu intentia reginei de a anula -Constitutia Baionetelor- impusa monarhiei de cercurile de afaceri ale -comunitatii albe- si de a reda puterea deplina autohtonilor. Atitudinea discriminatorie a Statelor Unite si-a facut efectul foarte rapid. Bazata in special pe cultivarea trestiei de zahar si pe productia zaharului, economia tarii a ajuns in stare de colaps. Iesirea din aceasta stare si din conflictul in care evoluau monarhia, Guvernul SUA, marii plantatori, populatia hawaiiana, cabinetul Hawaiilor a fost impinsa spre solutia care fusese fixata cu mult inainte de coacerea crizei fabricate special: anexarea Hawaiilor la SUA. Cea ce a urmat a fost doar o succesiune de etape. Hawaii se proclama republica in 1894, primul ei presedinte devenind Sanford Dole. In 1895, ex-regina Lili*uokan este arestata sub acuzatia de incercare de reinstaurare a monarhiei. Peste un an, este eliberata din inchisoarea numita Palatul Iolani si Lili*uokani pleaca la Washington, la presedintele Cleveland, sa-si caute dreptatea. Dreptatea finala a venit in 1898, cand presedintele american McKinley anexeaza Hawaii la Statele Unite. In 1990, Hawaii devin, oficial, teritoriu al SUA. Aloha oe! Ultima regina a Hawaiilor moare la varsta de 79 de ani, in 1917.