Dovezile stiintifice acumulate in ultimii ani arata ca activitatile umane au contribuit masiv la modificarea masei critice a gazelor cu efect de sera din atmosfera si, implicit, la o reactie climatica in lant extrem de periculoasa. Prognozate pentru urmatoarele decade, schimbarile climaterice sunt deja vizibile in Nord. In ultimii 20 de ani, temperatura medie anuala a crescut cu circa patru grade in Alaska, in Siberia si in unele parti ale Canadei. Gheata formata pe suprafata apei este cu 40% mai subtire, comparativ cu anii *80, iar suprafata inghetata s-a diminuat cu sase procente. In plus, pentru anul 2100, oamenii de stiinta prefigureaza o crestere a temperaturii medii globale cu 1,4 – 5,8 grade Celsius (cea mai mare schimbare climatica inregistrata in ultimii 10.000 de ani). De asemenea, se prevede ca nivelul oceanului planetar va creste cu 15-95 cm. Drept urmare, regiunile joase si zonele de coasta vor disparea sub ape, furtunile vor deveni mai frecvente si mai violente, iar ecosistemul va fi supus unor presiuni puternice. Fauna si flora vor avea de suferit, multe specii fiind sortite disparitiei.
Cifrele sunt infricosatoare: 58% din recifurile de coral sunt in pericol din cauza activitatilor umane abuzive; flotele de pescuit depasesc cu 40% capacitatea oceanului planetar; 80% din pasuni sunt afectate de degradarea constanta a solului; 20% din terenurile uscate au toate sansele sa se transforme in scurt timp in deserturi; sursele de apa sunt contaminate de reziduurile umane, casnice, agricole sau industriale; peste 40% din terenurile agricole sunt degradate din cauza unei folosiri necorespunzatoare; padurile originare au fost distruse in toate zonele lumii, cu exceptia Canadei si a Rusiei.
Cum regimul precipitatiilor se va modifica substantial, distributia resurselor de apa se va schimba pe alocuri. Europa va trebui sa faca fata inundatiilor, in timp ce Statele Unite se pot astepta la furtuni extrem de puternice, iar Africa, Australia si Noua Zeelanda se vor lupta in scurt timp cu seceta. Infrastructura va fi partial distrusa, din cauza cresterii nivelului oceanului si a evenimentelor climatice extreme. Efecte directe sau indirecte se vor inregistra asupra activitatilor economice si a asezarilor umane.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















