Vestile sunt din ce in ce mai bune. Ion Iliescu e bine. Ion Iliescu se reface dupa operatie, ca un tanar de 45 de ani. Ion Iliescu e ca nou. In rezerva sa de la Elias, fostul presedinte al Romaniei se uita la televizor, citeste ziarele si comenteaza, ne-a asigurat medicul sau de familie politica, Sorin Oprescu. In cateva zile va fi inapoi in politica. Si-a cerut deja hainele de acasa. A fost doar o suparare trecatoare, indusa de debarcarea sa de la conducerea partidului pe care l-a fondat. In replica, Iliescu s-a delimitat de cei pe care i-a facut oameni politici si care i-au infipt cutitele in spate. Toti au dat in el, de la Geoana la Nastase, Mitrea, Hrebenciuc, Rus. Doar ca cezarul comunismului reciclat n-a murit. El a venit sa-i bantuie la Consiliul National de saptamana trecuta.
Cu o voce scazuta, Iliescu a acuzat complotul si a aratat conspiratorii cu degetul: corupti, profitori, aroganti si oportunisti. Acestia au capatat culoarea peretelui. Nici o reactie, doar zambete strepezite. Mesajul Consiliului National s-a stins inainte sa faca ecou, nimeni n-a auzit chemarea la lupta a noului presedinte Geoana, revenirea pe baricada politica, cucerirea tineretului si a electoratului urban. Doar glasul trist al tatucului tradat.
Pe urma, lui Ion Iliescu i s-a facut rau. Pe urma, s-a internat. Pe urma, l-au operat. Arterele care iriga inima au fost largite si i s-au introdus un fel de baloane, care sa redeschida drumul sangelui. Conspiratorii s-au inverzit. Daca moare? Daca l-au omorat, la propriu? Politic, mai merge, dar daca batranul pune la inima si ea se opreste? N-a zis el ca iese din politica numai cand va iesi din viata? Si ei l-au scos din politica…
Ce scene comice, care puteau deveni tragice, la sediul PSD: liderii fugeau de reporterii care voiau sa stie daca l-au vizitat la spital. Nastase a zis ca Geoana stie. Geoana a nadusit tot, nu, n-a fost la spital, i-a dat un telefon, dar Iliescu nu i-a raspuns. Mitrea a spus ca e treaba lui Oprescu, ca el e medic. Varful de lance al tineretului pesedist, Victor Ponta, a ras obraznic, ar vrea el sa fie sanatos pana la 75 de ani. Ce sa intelegi de aici, ca lui Iliescu ii ajunge?
Puterea a prins ocazia sa puncteze pe mana adversarului. Purtatorul de cuvant al PNL, Eugen Nicolaescu, a sperat cu voce tare ca iesirea din politica a lui Iliescu sa se produca -pe considerente etice si morale, nu din cauza problemelor evidente de sanatate-. La PD, Boc a conchis sec ca PSD nu se reformeaza nici cu, nici fara Iliescu.
Presa de senzatie s-a aratat dezamagita, Iliescu n-a rupt partidul ca atunci cand Petre Roman a incercat sa-i smulga FSN-ul din brate. Analistii de stanga au deplans nu atat debarcarea lui Iliescu, cat mai degraba ruperea PSD-ului de propriul electorat.
Daca cineva mai avea vreo indoiala, ea s-a spulberat o data cu publicarea noilor declaratii de avere. Un gigantic inventar de conturi si vile, tablouri scumpe si terenuri, bijuterii si cadouri extravagante s-a revarsat din buzunarele liderilor PSD. Ce depozite in valuta, ce plasamente, icoane si obiecte de arta, ce de cai putere, metri patrati intravilan si hectare extravilan.
Acum se vede ce-a clocit sub pulpana lui Ion Iliescu, cel sarac si cinstit. De 15 ani le tine umbra, cu statura sa de comunist de omenie. Dar pana cand o viata amara?!
Acum s-au marturisit si nimeni nu le poate face nimic. Viitorul lor e asigurat. Misiunea istorica a lui Iliescu s-a incheiat. Ce mai vrea?
Rasvan Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















