Acasă Special Papa Paul al II-lea calca pe urmele apostolului Pavel

Papa Paul al II-lea calca pe urmele apostolului Pavel

DISTRIBUIȚI

In a doua etapa a pelerinajului sau pe urmele apostolului Pavel, Papa Ioan Paul al II-le a fost primit la Damasc cu mult mai multa caldura decat la Atena. Presedintele Siriei, Bashar al-Assad, l-a intampinat la aeroport, in timp ce 21 salve de salut subliniau importanta pe care Damascul o acorda vizitei papale. Intreaga comunitate crestina din Siria, care numara peste 2,4 milioane de crediciosi ortodocsi din populatia de 17 milioane de locuitori ai tarii, a salutat vizita istorica a suveranului pontif. Crestinii si-au putut manifesta neingradit entuziasmul, Siria fiind una dintre putinele tari din lume unde, desi credinciosii musulmani reprezinta majoritatea, statul nu s-a proclamat tara a unei singure credinte. De altfel, biserici crestine si moschei alterneaza pe intregul teritoriu sirian, iar prezenta pe strazi a preotilor ortodocsi face parte din cotidian.

Apel pentru pacea Orientului Mijlociu

Istoria crestinatatii isi pastreaza aici, nealterate, relicvele, pe un teritoriu unde, in apropiere de Damasc, a convertit la crestinism apostolul Pavel, in drum spre Atena si apoi spre Malta. De altfel, televiziunea de stat din Siria a difuzat emisiunile sale despre eveniment sub motoul: -O vizita istorica a unui om de importanta istorica-. Papa s-a rugat alaturi de arhiepiscopul Agnatios Hazim al IV-lea, la antica biserica ortodoxa greaca Mariamia, ridicata pe vremea Imperiului Bizantin, umpluta pana la refuz de credinciosi si incojurata de o masa de oameni. De la sosirea sa, pe toate itinerarele -papamobilului-, Suveranul Pontif a fost salutat de milioane de oameni. Sambata, in prima zi a prezentei pe pamant sirian, Papa a facut un emotionant apel Israelului si tarilor arabe vecine pentru pacea Orientului Mijlociu, chemand la pace, intelegere si respect intre crestini musulmani si evrei. Ieri dimineata, in fata a peste 50.000 de credinciosi adunati pe stadionul Abbass din Damasc, Ioan Paul al II-lea a rostit -Pace voua!- in limba araba. -Aleluia-, au cantat, alaturi de masa crediciosilor, lideri ai Bisericii Ortodoxe Grecesti, ai Bisericii Ortodoxe Siriene si ai diverselor secte crestine ortodoxe.

Moschea Umayyad primeste un Papa

Dupa aceasta ceremonie, Papa urma sa faca, din nou, istorie. Urma sa fie primul Papa care a intrat vreodata intr-o moschee si primul care, alaturi de inalti clerici musulmani, a rostit impreuna cu acestia o invocare catre Dumnezeu. Moschea Umayyad din Damascul Vechi va fi pentru totdeauna locul unde reprezentantul crestinatatii catolice a intins mana Islamului, in spiritul coexistentei tolerante crestino-musulmane. Ridicata in secolul sapte, la temeliile moscheei se afla o veche biserica crestina, construita, la randul ei, pe locul unde romanii se rugau lui Jupiter in biserica lor. Luni, Papa Ioan Paul al II-lea va face un pelerinaj la moschea din Quneitra, una dintre localitatile distruse de armata Tel Aviv-ului in -Razboiul de Sase Zile- din 1967 si la retragerea sa, cand orasul a revenit in granitele Siriei, in 1974.

Suspiciunile persita

Vizita Papei in Siria are conotatii politice, chiar fara voia Suveranului Pontif. In prejama evenimentului, presedintele sirian a acuztat Israelul ca -incerca sa ucida regiunea asa cum a facut-o cand l-a tradat pe Iisus Hristos si a incercat sa-l ucida pe Profetul Mahomed-.

In riposta, adjunctul ministrului de externe israelian, Michael Melchior, a facut apel Papei sa respinga -cu repulsie- asemenea sentimente. Oricum, modul in care Damascul a organizat vizita istorica a Papei, a adus Siria in centrul atentiei lumii, in fata careia a castigat prestigiu. Lumea musulmana nu a manifestat acelasi entuziasm fata de vizita, precum crestinii Siriei. Vaticanul nu a clarificat daca moschea Umayyad este un loc sfant pe care il viziteaza Papa, pentru ca acolo a fost o biserica crestina sau pentru ca Suveranul Pontif recunoste si locurile sfinte ale Islamului. Exista si suspiciuni – foarte vechi, de altfel – ca misiunea papala de gasire a armoniei dintre religii este, in subsidiar, o misiune de accedere la hegemonie a catolicismului. Exista suspiciunea ca Papa flutura acum -dialogul-, asa cum cu secole in urma catolicismul flutura sabia, iar Suveranul Pontif este un -neo-cruciat-. Exista voci care asteapta ca Papa sa ceara iertare musulmanilor pentru crimele cruciatilor si exista altele, ca scuzele ar trebui sa vina din partea lumii islamice pentru invazia Bizantului…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.