Acasă Special Schița unui proiect de țară

Schița unui proiect de țară

DISTRIBUIȚI

În ultimul timp se vehiculează frecvent în spațiul public conceptul de „Proiect de țară”. Utilizat după Revoluție, în anul 1995, când un grup de oameni politici au elaborat ,,Declarația de la Snagov”, el a fost reluat recent, dar semnificația sa nu este precis definită.

În cele ce urrmează, propunem o definiție a conceptului de „Proiect de țară” și schița unui astfel de concept de mare actualitate pentru România. El trebuie să cuprindă cele mai importante obiective – țintă pentru o perioadă bine definită, plecând de la cunoașterea stării actuale a națiunii. Se pot formula Proiecte de Țară pentru perioade relativ mici (7- 10 ani), mijlocii (10 – 20 ani) sau mai îndelungate.

În continuare vom trece în revistă principalele elemente ce caracterizează starea națiunii acum și apoi obiectivele – țintă pentru aceste elemente după 15 ani.

1) Populația României este de 21 milioane de locuitori (2018) din care români 90% și 10% maghiari și alte naționalități. După 1990, numeroși locuitori au emigrat, din cei 21 de milioane 1,2 milioane aflându-se în Italia, 800 de mii în Spania, iar aproximativ 2 milioane în Franța, Marea Britanie, SUA, Germania și alte țări. În ultimii ani se manifestă o scădere a ratei natalității, precum și o creștere a ratei mortalității.

Obiectul țintă pentru următorii 15 ani constă în stabilizarea numărului populației cu o ușoară creștere de 1% pe an. Este important ca o parte din cei 4 milioane de locuitori aflați în diaspora, cel puțin 1,5 milioane să revină în țară, în principal cei ce au dobândit în străinătate o calificare ce este utilă țării.

2) Produsul Intern Brut

PIB – ul per capita este de 28000 USD față de 7500 USD în anul 1989. Creșterea este spectaculoasă și, dacă ar continua în același ritm în anul 2033 PIB- ul pe locuitor ar ajunge la aproximativ 100000 USD.

3) Speranța de viață în anul 2018 este de 67 de ani, una din cele mai scăzute din Europa. Față de anul 1989, creșterea este foarte modestă (67 ani față de 65 ani) ceea ce generează o nedumerire: cum este posibil ca o creștere spectaculoasă a PIB – ului să-i corespundă o creștere nesemnificativă a speranței de viață? Sunt posibile două răspunsuri: a) datele sunt eronate și b) PIB – ul nu este un indicator reprezentativ pentru creșterea speranței de viață. În țările dezvoltate tendința celor doi indicatori este asemănătoare în timp, ceea ce ne face să credem că datele în țara noastră nu sunt corecte.

Lăsând la o parte nedumerirea arătată mai sus, apreciem ca obiectiv – țintă pentru anul 2033 o speranță de viață de minimum 75 de ani.

4) Morbiditatea reprezintă un element strâns legat de speranța de viață. Datele oficiale arată că situația morbidității este totalmente nesatisfăcătoare în țara noastră în prezent. Starea tehnică a spitalelor, plecarea masivă a medicilor din țară determină o rată a numărului de îmbolnăviri dintre cele mai îngrijorătoare din Europa.

Elementele obiectivelor – țintă pentru următorii 15 ani se vor exprima prin scăderea numărulu de îmbolnăviri precum și prin îmbunătățiri generale ale sistemului medical.

5) Învățământul, nivelul de cultură

În țara noastră, învățământul a cunoscut un progres spectaculos la sfârșitul secolului

al XIX – lea și începutul secolului XX. Prin Reforma lui Spiru Haret, Învățământul românesc a contribuit la o substanțială creștere a alfabetizării populației și la un nivel remarcabil al culturii generale a absolvenților învățământului mediu. În același timp, Universitățile românești formau intelectuali veritabili mulți dintre ei devenind cercetători sau/și profesori universitari nu în puține cazuri la marile școli superioare din Europa.

„Reforma” comunistă din 1948 a dat o grea lovitură învățământului românesc care, modelându-se după cel sovietic a dus la o dramatică scădere a nivelului școlii de toate gradele. Excepție a făcut-o poate creșterea alfabetizării populației, limitată în realitate la capacitatea de a citi la nivel elementar. Mai mult de 80% din populație nu citise nici o carte de literatură și nu citea ziarele.

Grație unor intelectuali patrioți în anii regimului comunist s-au creat unele centre și instituții de cercetare de nivel european (Institutul de Matematică, Institutul de Fizică Măgurele, Universități de Medicină etc) unde s-au putut dezvolta oameni de știință veritabili. În cei 45 de ani ai „Cortinei de fier” învățământul a cunoscut mari progrese în țările dezvoltate unde studiul și cercetarea au mers împreună în marile universități, obținându-se realizări teoretice și aplicative excepționale.

În mod paradoxal, după căderea „Cortinei de fier”, învățământul n-a mai progresat decât în marile universități. În spiritul „democratizării” învățământului, în unele țări dezvoltate s-a redus numărul de ore de studiu în școli, scăzând în mod deliberat pretențiile profesorilor față de elevi. Astfel, în SUA, cu cele mai titrate universități din lume (Stanford, Boston, Yale, Barclay etc), există universități cu absolvenți care au dificultăți în a scrie, a citi și a reproduce ideile esențiale ale lecturii. Răspunderea revine introducerii digitalizării de la o vârstă fragedă, copii fiind învățați să se „joace” cu tablete performante fără a-și mai pune la contribuție inteligența.

În țara noastră, după 1990, sub stindardul „reformelor” învățământului s-a ajuns la o scădere dramatică a nivelului școlii cu efecte dezastroase asupra culturii generale a elevilor, studenților, absolvenților, doctoranzilor și, de necrezut chiar asupra profesorilor. Desigur că există excepții pozitive cum ar fi elevii „olimpici” dar ei reprezintă o minoritate nesemnificativă în ansamblul învățământului românesc.

Obiectivul – țintă privind nivelul învățământului și al culturii pentru următorii 15 ani constă în aducerea acestuia la nivelul țărilor moderne (Finlanda) unde nu s-au produs sincope ca în alte țări occidentale. Proiectul de țară pentru învățământ și cultură nu trebuie modificat după inspirația miniștrilor numiți politic, ci odată elaborat de specialiști veritabili, menținut până dă roadele așteptate.

Profesorii, numiți prin concurs, trebuie să aibe un statut similar cu cel al magistraților, adică să fie inamovibili, exceptând evident cazurile în care comit abateri.

În încheierea acestui paragraf, trebuie spus că viitorul unei națiuni depinde de calitatea învățământului.

6) Spiritualitate, moralitate

După cei 45 ani de regim comunist în care au fost oprimate cultele religioase iar propaganda oficială urmărea îndepărtarea populației de credință, Revoluția din 1989 a readus în mare măsută națiunea pe drumul tradițional al spiritualității.

Poate niciodată ca în ultimii ani bisericile n-au fost mai pline de credincioși, s-au construit multe lăcașuri ale credinței mergând până la monumentala Catedrală a Neamului. Întrucât democrația înseamnă și dreptul de afirmare a unor opinii opuse credinței, există voci care se opun introducerii religiei în școli, teatre, filme, televiziune etc. Libertatea de opinie permite chiar să fie încurajate comportamente bolnăvicioase cum ar fi homosexualitatea sau toxico-mania. Susținerea pe față sau în mod subteran a necredinței reprezintă, după opinia noastră un pericol pentru viitorul țării deoarece lipsiți de reperele spiritualității, tinerii pot aluneca în mod dramatic spre vicii și imoralitate. Din această cauză, Proiectul de Țară trebuie să susțină spiritualitatea care aduce echilibrul în moralul națiunii. În strânsă legătură cu spiritualitatea se află moralitatea la toate nivelurile. Din nefericire, efectele îndelungatei propagande comuniste pe de-o parte și libertatea rău înțeleasă pe de altă parte, au generat în ultimii ani proliferarea corupției de sus până jos. Cea mai gravă formă a corupției este cea a clasei politice, fenomen care se manifestă cu toate consecințele sale nefaste. Numeroși politicieni și-au făcut din participarea la „viața politică a țării” o profesiune prin care să se îmbogățească. Există desigur numeroși juriști care au încurajat lupta împotriva corupției dar, din nefericire rezultatele obținute sunt încă departe de a stăpâni sinistrul fenomen.

Instituțiile europene de mare prestigiu au condamnat în repetate rânduri corupția la nivel înalt de la noi, dar nu au reușit să stopeze fenomenul. Pentru a opri corupția este necesar ca mentalitatea populației să graviteze decisiv spre condamnarea fenomenului care este înrădăcinat în moravurile moștenite din regimul comunist. Aceasta este și ținta pentru următorii 15 ani în ceea ce privește spiritualitatea și moralitatea națiunii.

7) Situația țării pe plan internațional

Căderea cortinei de fier în anul 1989 a făcut posibilă revenirea României în rândul națiunilor europene libere. Sechelele regimului comunist cu consecințele sale nefaste au întârziat oarecum accederea formală la marile organizații internaționale care grupează politico-militar țările civilizate: NATO și UE. Grație efortului oamenilor politici patrioți, miracolul s-a produs și România a devenit membră NATO în anul 2005 și membră UE în anul 2007. Pentru prima oară în istorie țara noastră este aliată cu marile puteri democratice ale lumii și implicit protejată de amenințările dinspre Est. Această situație are însă și capcanele ei fiindcă, pe de-o parte Rusia ultimilor ani duce din nou o politică agresivă evidentă, mergând până la atacul militar asupra Ukrainei și anexarea Crimeei – parte integrantă recunoscută internațional a acestei țări. Rusia consideră Marea Neagră un domeniu al ei unde poate desfășura acțiuni militare și comerciale. Pe de altă parte, NATO și UE nu au reacționat suficient de ferm la acțiunile agresive ale Rusiei, mulțumindu-se cu declarații politice și unele sancțiuni economice.

Aceasta este situația politico – militară a României pe plan internațional, în funcție de care trebuie făcute obiectivele țintă pe următorii 15 ani.

După părerea noastră apartenența la NATO și UE, bazele militare de la Deveselu, Mihail Kogălniceanu și Turda, nu trebuie să reprezinte singurele argumente pentru liniștea noastră.

Acțiunile Rusiei pentru dezbinarea și destabilizarea occidentului sunt numeroase, și extrem de periculoase. Influențarea politică și ideologică sunt, poate, la fel de periculoase ca amenințarea militară directă, că e așa, putem constata observând marile evenimente politice internaționale din ultimii ani: Brexit, amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale din SUA, politica ezitantă față de Rusia a Germaniei, turburările „vestelor galbene” din Franța, acțiuni prorusești declarate ale Ungariei, războiul cibernetic etc. Nici România nu este ferită de formidabila mașină de influență politică și economică a urmașilor lui Petru cel Mare. În clasa politică la putere în țara noastră există voci care pledează pentru o „bună înțelegere cu marele vecin de la răsărit”.

Care este deci soluția?

E necesar ca oamenii politici lucizi și patrioți, împreună cu formatorii de opinie să arate populației că există un pericol real din partea Rusiei. Mai trebuie să arate că, la fel ca Finlanda în anul 1940, România trebuie să fie gata să se apere fiindcă rușii nu vor provoca un război mondial când se vor afla în fața unei armate române bine echipată și antrenată gata să se lupte. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat în anul 1940 la ultimatul sovietic pentru cedarea Basarabiei și Bucovinei de Nord, nu se știe dacă rușii n-ar fi renunțat.

8) Nivelul civilizației materiale

În țara noastră, în special la țară nivelul civilizației materiale este precar. Există numeroase localități fără apă curentă și canalizare, cu sute de școli având latrina în curte și chiar localități izolate unde lipsește lumina electrică. În aceste condiții moștenite de la regimul comunist, nu e de mirare că proliferează bolile molipsitoare ale nespălării pe mâini cu apă și săpun: hepatite, TBC, viroze de tot felul, gripă și chiar SIDA.

Există numeroși oameni, în special la țară, unde oameni fac numai două băi în viață: la naștere și la deces. Nu este deloc o glumă răutăcioasă ci un trist adevăr.

De la această situație profund negativă plecăm deci astăzi în domeniul civilizației materiale și higienei generale.

Obiectivul țintă pentru următorii 15 ani nu poate fi decât realizarea condițiilor strict necesare civilizației materiale: electrificare, apă curentă, canalizare și, la fel de important – educația oamenilor în spiritul higienei.

La fel de importantă este higiena alimentară. Țăranii noștri, acum 80 de ani, aveau o alimentație simplă și sănătoasă. Ulciorul cu lapte acru cu care venea nevasta la câmp pe la ora 10, împreună cu mămăliga încă fumegândă și nelipsita ceapă reprezintă un aliment ideal pentru efortul fizic al agricultorului: hidratare, proteine și hidrocarbonați din laptele acru și vitamine din ceapă. Țăranul muncea până seara când, reîntors acasă, mânca o ciorbă de găină cu multă verdeață și bea un pahar, două de vin făcut de el din bucata lui de vie. E drept că unii se abăteau pe la cârciumă unde beau ceva rachiu. Astăzi – alimentele provin la oraș dar în oarecare măsură și la țară din comerțul organizat de întreprinderi industriale care utilizează deșeuri ca materie primă carne de proastă calitate, conservanți și coloranți – veritabile otrăvuri.

Mesele supercopioase de sărbători sunt profund nefaste supunând organismul la eforturi ce duc adesea la îmbolnăviri. La fel și fast-food-ul devenit la modă și bineînțeles alcoolul „imbunătățit” cu diverse arome nesănătoase.

O alimentație ecologică ar micșora rata obezității și altor boli specifice alimentației de tip „industrial”. Evident că educația are un rol primordial în realizarea tendinței spre o alimentație sănătoasă a populației.

9) Stat de drept

Montesqueu, ilustrul iluminist francez din secolul XVIII-lea în geniala sa lucrare „L’éspirit des loiz” stipulează necesitatea separării puterilor într-un stat de drept. Nu este de mirare că acest principiu fundamental a fost încălcat sistematic în timpul comunist, dar, iată, într-un sistem ce se vrea democratic, principiul este din nou încălcat. Cum? În primul rând prin faptul că se prevede în Constituție – legea fundamentală – posibilitatea ca parlamentul fără să analizeze și să discute dacă ei urmează a fi judecați pentru delicte politice și nepolitice. Și astfel, parlamentul care reprezintă puterea legislativă intervine în activitatea justiției – putere judecătorească. O altă încălcare constă în dreptul Ministrului Justiției – reprezentând puterea executivă – guvernul – de a interveni în numirea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii ce reprezintă Puterea Judecătorească.

Aceasta fiind stare actuală privind funcționarea Statului de Drept în România, se poate deduce necesitatea imperioasă de a corecta aceste defecțiuni majore în cadrul acțiunilor ce trebuie desfășurate ca obiective țintă pentru următorii 15 ani. Fără îndoială că este necesară revocarea și corectarea Constituției pentru a o aduce la o formă corespunzând principiilor formulate de Ministru și guvern. Îndeplinirea acestei sarcini nu e deloc simplă deoarece partidele politice pot urmări elaborarea unor texte ce le furnizează. Un arbitraj eficient din partea instituțiilor internaționale cu competență indiscutabilă cum ar fi Comisia de la Veneția ar putea fi acela de a asigura elaborarea unei Constituții corecte. Dar mai important e faptul că opinia publică trebuie să conștientizeze importanța respectării principiilor fundamentale ale Statului de drept și trebuie să impună prin vot respectarea acestui obiectiv.

10) Tradițiile naționale

Poate mai mult decât alte popoare, românii păstrează și trăiesc cu mult atașament tradițiile naționale. Datinile de sărbători sunt profund îndreptate în primul rând la țară dar și la oraș. Obiceiurile legate de credință: botez, nuntă, înmormântare, parastase au un loc extrem de important în viața oamenilor în special la țară dar și în mediul urban care n-a fost încă infectat de excesele moravurilor „moderne”. Cred că, în mare măsură obiceiurile acestea sunt strâns legate de spiritualitatea națiunii.

Sentimentele patriotice, cum ar fi cele legate de marile evenimente naționale sau de cultul eroilor trebuie încurajate și privite cu respect. Pe de altă parte vorbăria patriotardă, utilizată adesea de politicieni, trebuie tratată cu ironie – așa cum a făcut-o cu inegalabilă măiestrie marele Caragiale.

Cea mai profund înrădăcinată tradiție națională este în prezent cea legată de întregirea țării și a neamului. Înfăptuită la 1 decembrie 1918, România Mare a suferit lovituri dureroase în anii ̓4o parțial vindecate în 1945. Basarabia a rămas însă ruptă de trupul țării și în „Proiect de țară” pentru următorii 15 ani, realipirea Basarabiei reprezintă unul din obiectivele țintă fundamentale.

11) Sportul

În forma sa modernă, sportul s-a dezvoltat mult începând din anii de sfârșit ai secolului al XIX-lea. Prima Olimpiadă modernă (1896) a oficializat numeroase sporturi în spiritul unor competiții organizate riguros dar dominate de fair-play. Dorința de performanță nu avea scopuri pecuniare ci doar voința unor reușite deosebite. La începutul secolului al XX-lea, competițiile sportive au dobândit treptat scopuri politice și financiare ajungând la deformarea spiritului olimpic inițial. În ultimele decenii, anumite sporturi au devenit mari afaceri, fapt ce se poate vedea în footbal, la transferul de la un mare club la altul a „vedetelor” balonului rotund care se plătesc cu sume ce se apropie de 100 de milioane de dolari!

Astfel a evoluat sportul în ultimele decenii devenind o mare afacere și, în același timp, un instrument de propagandă politică. Condus și finanțat uneori cu mijloace incorecte cum ar fi doparea sportivilor cu substanțe ce dezvoltă anormal energia, s-au obținut performanțe extraordinare cum sunt cele de la atletism, box, sporturi de iarnă etc dar având uneori efecte distructive asupra sănătății sportivilor (cazul Casius Clay). În anii regimului comunist din România, urmărindu-se în principal scopuri propagandistice, s-au obținut rezultate spectaculare în atletism, sporturi nautice, lupte, gimnastică etc. După revoluția din 1989, interesul propagandistic scăzând și performanțele sportive internaționale s-au mai diminuat.

Plecând de la situația descrisă mai sus, care trebuie să fie obiectivul țintă a sportului românesc în următorii 15 ani?

După părerea noastră, sportul trebuie să revină la menirea lui inițială: un mijloc de educare fizică și fortificare a sănătății precum și de promovare a fair-playului și prieteniei dintre sportivi.

Credem că este mai importantă încurajarea sportului de masă în rândul tinerilor și mai puțin tinerilor, decât urmărirea exclusiv a marilor performanțe urmate de avantaje propagandistice și materiale.

Va fi greu de schimbat mentalitatea existentă privind sportul dar o nouă viziune sănătoasă și moralizatoare merită efortul oficialităților și specialiștilor.

12) Agricultura

Suprafața agricolă a României, cu o calitate excepțională face din țara noastră a doua țară din Europa ca potențial agricol – după Franța.

Agricultura României deși înapoiată tehnic, înainte de comunism a asigurat necesarul de hrană a țării și o capacitate importantă de export. Regimul comunist a dus agricultura românească la dezastru. Obsesia marxistă a colectivizării a condus la drastica scădere a producției agricole și la pauperizarea țărănimii.

Revoluția anticomunistă din 1989 a dat posibilitatea ca agricultura să se redreseze și să devină una din principalele bogății ale țării. Din nefericire nu a fost așa. Guvernele postdecembriste, incompetente și corupte au determinat plecarea din România a forței de muncă eficientă în străinătate, cu rămânerea multor suprafețe agricole nelucrate sau foarte slab lucrate. A rezultat o penurie de produse agroalimentare pe piață și efectuarea a numeroase importuri cu consecințe profund nefavorabile pentru economia țării.

Nefericita situație de azi din agricultura românească impune să reflectăm la ce trebuie făcut pentru redresarea în următorii ani. O fermă măsură ar fi reîmproprietărirea corectă a proprietarilor de pământ păgubiți de acțiunile ticăloase ale comuniștilor și de fraudele ce s-au făcut în acest domeniu după 1990.

În al doilea rând, statul trebuie să încurajeze prin legislație și credite avantajoase, organizarea unor ferme rentabile. S-a vehiculat ideea că numai fermele mari pot fi rentabile. Experiența altor țări europene (Italia, Austria, Grecia etc) demonstrează că, bine lucrate, și fermele mici (2 – 5 ha) pot fi rentabile. Dotarea pe bază de credite avantajoase, cu tractoare și echipamente moderne și eficiente trebuie să fie o măsură de primă urgență a guvernelor din anii următori. În anii ce urmează, concurența făcută de țările care au dobândit experiență în agricultură ar putea împiedica rentabilizarea rapidă a agriculturii noastre. Ar putea fi deci necesar să se ducă, doar un timp, o politică protecționistă în domeniu. Bogăția naturală a pământului nostru, combinată cu o gestiune inteligentă nu poate să nu aibă relativ rapid efecte pozitive iar România agricolă să redevină un grânar al Europei. Putem demara o agricultură ecologică care să reziste concurenței altor țări. În aceiași situație se află viticultura, pomicultura, zootehnia și pescuitul. Dumnezeu ne-a înzestrat din plin în aceste domenii, rămâne să demonstrăm că suntem vrednici de toate aceste daruri.

13) Industria

În perioada interbelică, în România care tradițional era o țară agrară, industria începuse să facă primii pași. Regimul comunist cu obsesia industrializării rapide pentru a dezvolta clasa muncitoare, a demarat construcția a numeroase întreprinderi industriale fără experiență în domeniu, fără a avea asigurată materia primă.

S-au construit numeroase fabrici, uzine și combinate industriale, cele mai multe dintre ele nerentabile: Brazi, Borzești, Turda, Târgoviște, Brașov, Arad, Hunedoara, Galați, Câmpulung, Slatina, Timișoara etc).

După Revoluție, majoritatea acestor întreprinderi n-au rezistat concureței internaționale și și-au diminuat considerabil producția sau au dat faliment. La acest proces, oarecum firesc într-o economie de piață, a contribuit și gestiunea deficitară mergând uneori până la sabotaj, efectuat de concureță necinstită. La fel s-a întâmplat și cu flota comercială a țării care înainte de 1990 cuprindea vase numeroase, iar după Revoluție a fost vândută pe nimica.

Acesta este peisajul deprimant al unei industrii care, chiar dacă era ineficientă, ar fi putut deveni – dacă s-ar fi întreprins eforturi inteligente. Acum funcționează un număr redus de întreprinderi industriale rentabile care pot fi susținute cu materii prime autohtone.

Totul trebuie pornit aproape de la zero pentru ca România să se industrializeze – nu ca scop în sine – ci pentru a deveni o țară modernă.

Proiectul de țară pentru următorii 15 ani în ceea ce privește industria, trebuie bine chibzuit și ferit de flagelul corupției.

14) Puritatea mediului ambiant

Pericolul poluării a apărut în special odată cu industrializarea excesivă generatoare de emisi de bioxid de carbon în atmosferă. Se constată o încălzire a zonelor arctice urmată de topirea ghețarilor fenomen ce afectează viața multor animale polare.

Poluarea are însă și alte cauze cum ar fi înmulțirea peste măsură a autovehiculelor precum și consumul excesiv de substanțe plastice nedegradabile. Lipsa de civilizație a consumatorilor care aruncă dezordonat deșeuri domestice este și ea o cauză a poluării. Acțiunile împotriva poluării au început să fie semnificative în secolul al XX-lea, existând chiar convenții internaționale pentru protejarea mediului. Din nefericire, țările cele mai mari generatoare de poluare (SUA și China) refuză să semneze convențiile respective și poluarea cu consecințele ei nefaste devine din ce în ce mai periculoasă. În România, poluarea face ravagii din cauza industrializării dezordonate din timpul regimului comunist precum și ca urmare a lipsei de civilizație a populației. Bucureștiul este unul din cele mai poluate orașe din Europa cu cele 2 milioane de vehicule poluante.

În perspectiva următorilor 15 ani este în primul rând elaborarea unei legislații eficiente pentru protecția mediului și, evident, o educație susținută a populației. Drept exemplu putem lua țările nordice unde poluarea este ținută sub control prin aplicarea strictă a legislației și prin comportamentul civilizat al oamneilor.

15) Rețele eficiente de transport

În anii ’30 România devenise o țară cu un important potențial în producția de petrol. A existat atunci o ofertă din partea SUA de a obține dreptul de extragere și exploatare a petrolului în schimbul construirii unei rețele de drumuri moderne la nivel național. Guvernul de atunci, atașați principiului „prin noi înșine” au refuzat oferta iar acum, după aproape 100 de ani, țara noastră suferă din cauza lipsei unei astfel de rețele. Desigur că, în anii regimului comunist și în cei ce au urmat după 1990, se putea face ceva în acest domeniu, dar nu s-a făcut. România este țara cu cel mai mic număr de kilometri de drum modern raportat la suprafață, din Europa. Există multe județe unde sunt drumuri neasfaltate sau prost asfaltate și prost întreținute. Aceasta fiind situația actuală, ce trebuie să ne propunem în Proiectul de țară – pentru următorii 15 ani? Evident, un efort susținut de construcție al autostrăzilor și drumurilor moderne. În ultimii ani, UE a oferit României fonduri nerambursabile pentru acest scop, cu condiția existenței unor proiecte de bună calitate și a utilizării controlate a fondurilor destinate construirii drumurilor. Guvernanții ultimilor ani n-au fost în stare, sau n-au dorit să folosească aceste oportunități. Este incontestabil o vină impardonabilă (singura?) pentru care ar trebui să existe trageri la răspundere.

Pentru a remedia situația e necesar ca Bugetul de Stat să prevadă fonduri pentru construirea autostrăzilor și drumurilor moderne. Fiindcă fără drumuri moderne nu se poate vorbi de o țară modernă.

16) Turismul

Pe plan mondial, turismul s-a dezvoltat considerabil mai ales începând din primii ani ai secolului XX-lea. Țări ca Franța, Italia, Grecia, Austria, Elveția, Spania au dobândit venituri considerabile din turism și, desigur SUA cu imensul său potențial peisagistic și climatic. Perioada celor două războaie mondiale a fost nefastă pentru turism dar după 1945 el a cunoscut din nou o deosebită dezvoltare în special în lumea liberă precum și zone din Orientul îndepărtat cum ar fi Japonia, Coreea de Sud, Australia și Oceania.

Cu tot potențialul său turistic deosebit în România turismul nu a cunoscut o dezvoltare deosebită înainte de 1945, în anii regimului comunist și nici după Revoluție. Cauza dezvoltării precare a turismului în țara noastră rezidă în nepriceperea guvernanților și a operatorilor din domeniu.

În perspectiva următorilor ani este necesar și posibil ca turismul din țara noastră să ajungă la nivelul celui din țările enumerate mai sus. Avem o zestre peisagistică excepțională, avem situri turistice unice în felul lor, dovadă că veritabili cunoscători cum ar fi Prințul Charles al Marii Britanii iubește mult țara noastră și vine deseori aici. Dacă ne gândim, ca exemplu, la Băile Herculane, probabil cel mai vechi și frumos loc turistic din Europa, lăsat în paragină din cauza tembelismului operatorilor din turism, ne dăm seama ce putem face din cauza nepriceperii și relei voințe.

Trebuie să recâștigăm ce am pierdut în domeniul turismului și ce avem încă mult de câștigat. Trebuie doar competență și muncă plină de entuziasm.

17) Comerț, activități bancare

Comerțul are o tradiție milenară cu important impact asupra politicii, culturii și activităților militare.

În prezent comerțul este strâns legat de activitățile bancare care au dobândit forme extrem de sofisticate. Acestea din urmă au reprezentat una din cauzele principale ale crizelor economice, în special ale celor din ultimele decenii.

România nefiind o țară bogată, nici comerțul nu a cunoscut o dezvoltare deosebită. Acest lucru s-a manifestat în special în anii regimului comunist când întreaga activitate economică era draconic controlată de partid, în ultimă analiză de un grup de activiști din jurul dictatorului.

După Revoluție, elementele de modernizare a comerțului și activităților bancare sau făcut simțite și la noi, din nefericire nu întotdeauna cu efecte pozitive. Lipsa de experiență în domeniu, coroborată în mod nefericit cu corupția a determinat o slabă dezvoltare a întreprinderilor comerciale și bancare autohtone, capitalul străin care a intrat în țară aducând beneficii mai mult în străinătate decât în România. În acest context, împreună cu dificultățile pe care le-am arătat în celelalte paragrafe au blocat drumul spre o dezvoltare economică importantă a României în ultimii ani.

Criza economică internațională de acum un deceniu, nu a avut în România efectele catastrofale cu cele din Grecia, dar ea a existat și, amenință să revină. Cauza principală o constituie acapararea economiei de către afaceriști interesați în principal de propria înbogățire adesea cu mijloace de tip corupție.

În perspectiva următorilor 15 ani, România trebuie să devină ceea ce-i permite existența unor resurse naturale remarcabile. Condiția determinantă a reușitei constă în formarea unor veritabili specialiști în domeniu, eliminarea corupției și participarea activă și inteligentă a populației la luarea deciziilor importante pentru țară.

18) Cibernetizarea activităților

Cibernetizarea include tehnicile moderne ale informaticii precum și utilizarea modelelor matematice în activitatea tehnico-economică. Acest domeniu s-a dezvoltat spectaculos în toată lumea în ultimii 50 de ani pătrunzând în cele mai diverse activități de la comerț și activități bancare, la cibernetizarea întreprinderilor, la strategia militară, învățământ, activități recreative până la conducerea politică a statelor. Efectele cibernetizării sunt, în mod paradoxal contradictorii. În sens pozitiv se poate menționa uluitoarea creștere a capacității și vitezei de informare și prelucrare a informației la toate nivelurile.

În sensul celălalt – apariția unui nou mod de delicvență – cea cibernetică ce poate avea efecte catastrofale în viața oamenilor și instituțiilor și este mult mai greu de stăpânit. Un alt aspect negativ al cibernetizării îl reprezintă tendința elevilor și studenților de toate gradele de a lua informația de-a gata din imensele bănci de date existente, renunțând la lectură. Efectul acestei tendințe este catastrofal pentru educație, învățământ și cultură.

În perspectiva următorilor 15 ani, cibernetizarea trebuie utilizată insistându-se pe aspectele ei pozitive și înlăturându-le pe cele negative.

Acțiunea trebuie condusă de specialiști având în egală masură o mare competență în tehnicile cibernetice și în cultura generală, cu o viziune echilibrată pentru viitor, spre a evita efectul de bumerang.

*

* *

În încheierea acestei schițe a Proiectului de țară, considerăm util a arăta că toate cele 18 elemente pe care le-am trecut în revistă sunt importante și că este foarte dificil de a stabili priorități. Totuși ca o părere strict personală a-și enumera câteva, cu caracter de prioritate a priorităților: sănătatea, învățământul și educația, securitatea politică internațională și respectarea statului de drept.

Dr. Gh. Boldur-Latescu este  profesor universitar emerit și fost detinut politic anticomunist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.