Acasă Special Șef din Miliție: Dan Voinea a verificat personal la crematoriu incinerarea cadavrelor...

Șef din Miliție: Dan Voinea a verificat personal la crematoriu incinerarea cadavrelor sustrase de la Spitalul din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Revoluția din 1989, de care nu ne mai aducem aminte decât în luna decembrie a fiecărui an, mai are încă și acum, o serie de mistere rămase încă neelucidate. Dar și informații surprinzătoare despre care am aflat doar jumătăți de adevăruri care nici acelea nu mai pot fi confirmate cu certitudine.  Astfel, o declarație dată cândva în fața instanței de către unul dintre inculpații „Lotului Timișoara” îl readuce în atenție pe fostul procuror militar gen.(r) Dan Voinea. Dar îl și leagă de unul dintre cele mai oribile episoade ale Revoluției: incinerarea celor 43 de cadavre de la Timișoara.  Dan Voinea le este binecunoscut celor care au urmărit filmul procesului de la Târgoviște, cel încheiat cu execuția soților Ceaușescu: el a fost procurorul acelui simulacru de judecată. Voinea a dat citire acelui rechizitoriu improvizat, încropit probabil pe genunchi, iar atunci când i s-a dat cuvântul, a pledat cerând pedepsirea celor doi. Ce-i drept, în calitatea sa de acuzator,  a fost cu mult mai echilibrat decât avocații din oficiu ai Ceaușiștilor, avocați care și-au acuzat „clienții” la fel de dur ca niște inchizitori. Apoi, în anii care au urmat Dan Voinea a devenit celebru prin faptul că, în calitatea sa de procuror militar, a anchetat, ani la rând „Dosarele Revoluției”. Pe care le-a sucit și le-a învârtit până s-a ales praful de ele.

CITEȘTE ȘI La 26 ani de la Operațiunea „Trandafirul”, medicul Golea e bine mersi și are clinica lui de diagnostic și tratament

O crima abominabilă

Decembrie 1989: aflat în ultimele sale zile de viață, sistemul comunist  și-a demonstrat, în cel mai cumplit mod cu putință, caracterul de regim represiv. Regim dictatorial care, în vremuri de pace, a scos armata pe străzi și i-a ordonat să deschidă focul împotriva propriului popor. După cum bine știm, Timișoara a produs atunci  prima „scânteie” a revoltei.
O revoltă care, întinsă apoi peste toată țara, a măturat vechea putere pe care a și înlocuit-o cu „emanația“ moșită și adusă pe lume de Ion Iliescu.  Peste tot, Revoluția a fost o înșiruire de evenimente cumplite, în cursul cărora au murit 1104 de oameni iar alți 3321 au fost răniți. Dar Timișoara a fost și a rămas în memoria colectivă locul în care s-a petrecut unul dintre cele mai oribile episoade ale istoriei noastre recente. Un episod care nu are cum să nu ne readucă în minte regimul nazist: 43 de cadavre ale unor victime ucise de către forțele de represiune, au fost încărcate într-o dubă frigorifică care le-a transportat la Crematoriul „Cenușa“ din Capitală, unde au fost incinerate în mare secret. A fost o acțiune de represiune de o cruzime rar întâlnită în istoria modernă, expresie a unui dispreț total, care i-a preschimbat pe toți cei care au luat parte la ea într-o oribilă haită de profanatori de cadavre. Iar pentru a-și ascunde grozăvia acestei crime, ei au comis una și mai abominabilă: au aruncat cenușa morților într-un canal care, trecând pe la periferia Bucureștiului, colecta și ducea mai departe mizeria întregii Capitale.

Declarația unui șef de la Miliție

Arestați chiar în ultimele zile ale anului 1989, marii „mahări“ ai regimului comunist au fost trimiși în fața justiției, într-o mulțime de procese în care s-au judecat ceea ce, ulterior, s-au numit „Dosarele Revoluției“. Procese începute pentru a fi blocate prin restituirea dosarelor la procurori cărora li s-a cerut să completeze ancheta. Reluate apoi, pentru a se constata ba că faptele au fost grațiate, ba că au fost prescrise, ba că dracu mai știe ce. Astfel că, în fața unei justiții de-a dreptul neputincioase, (asta în cazul în care nu a fost, de-a dreptul ticăloasă) s-a ajuns ca până la urmă, istoricii au rămas singurii care se mai ocupă de problemele Revoluției. Ei și curioșii care mai au răbdare să citească atent mărturiile luate acum peste 25 de ani. Iar acele mărturii sunt, chiar și acum, deosebit de interesante.  Iar una dintre aceste declarații este cea care-l pune în legătură pe procurorul Dan Voinea cu morții incinerați la Crematoriul „Cenușa“. Audiat pe la sfârșitul anului 1990 în cursul primei judecări pe fond a procesului „Revoluției de la Timișoara“ inculpatul Ion Baciu, fost șef al Direcției Economice din cadrul Miliției a ținut să precizeze la sfârșitul depoziției sale:
 „Ultima problemă, d-le președinte, v-am declarat cu ocazia prezentării materialului, nu cunosc dacă s-a verificat în continuare, că pe data de 20, la ora 10,10 s-a prezentat la crematoriu dl. lt.-colonel Voinea Dan, însoțit de încă un procuror militar în ținută militară, care au discutat cu personalul respectiv; eu eram acolo și așteptam să vină mașina pentru predarea pubelelor cu cenușă și în circa 10 minute au plecat“. Ei bine, deși procedurile îl obligă pe președintele completului de judecată să asigure consemnarea exactă a celor care sunt aduse la cunoștință, magistratul i-a cerut grefierului să consemneze doar că: „Încă din ziua de 20 decembrie orele 10,10, abia se terminase  operațiunea de incinerare, la crematoriu s-au prezentat doi procurori militari“, care ce-au făcut? S-au interesat de ce anume?“ Așadar a refuzat să consemneze și numele procurorului despre care vorbise Baciu. Apoi, acestuia i s-a dat din nou cuvântul, moment în care el a declarat: „Eram în apropiere și a luat contact cu o muncitoare, Geta, am reținut că o cheamă și care a spus că toată noaptea s-au incinerat și că oamenilor care au lucrat le e teamă să nu li se întâmple ceva judecătorul a cerut să se consemneze doar: „… care s-au interesat de ce s-a întâmplat toată noaptea la crematoriu și o femeie cu numele Geta le-a comunicat că s-au ars cadavre și că muncitorilor le e teamă să nu li se întâmple ceva neplăcut“. În momentul următor Baciu a mai declarat că procurorii cu pricina „După circa 10 minute au plecat“. Declarație consemnată ca atare, dar urmată de întrebarea judecătorului care a vrut să știe: „Cu dvs. au discutat?“ Iar după ce inculpatul a răspuns scurt că nu, judecătorul a consemnat: „Fără să discute cu mine. Menționez că pe unul dintre procurori îl cunoșteam…“. Dar același magistrat s-a prefăcut că nu aude atunci când Baciu a dorit să precizeze: „…pe dl. Colonel Voinea care de altfel și cu ocazia anchetei la București mi-a spus, de fapt…“ Iar până la urmă, cu toate că Ion Baciu a insistat asupra prezenței procurorului Dan Voinea la Crematoriul „Cenușa“ în dimineața zilei de 20 decembrie 1989, numele acestuia nu a mai apucat să fie consemnat în actele procesului. Cam astea ar fi faptele. Ceea ce ar mai rămâne de consemnat este faptul că magistratul care s-a dat peste cap ca să nu menționeze numele procurorului Dan Voinea, a fost Judecătorul militar, pe atunci colonel de justiție Cornel Bădoiu.
Contactat telefonic gen.(r) Dan Voinea a negat că, atunci pe 2o decembrie 1989,  ar fi fost la Crematoriul „Cenușa“ ca să se intereseze de morții incinerați acolo. În schimb, ne-a povestit câte ceva despre activitatea pe care a desfășurat-o în ultimele zile ale anului 1989. Astfel ne-a relatat că, împreună cu colegul său Mircea Levanovici,  a participat la capturarea lui Postelnicu căruia i-a și luat primele declarații de inculpat. Declarații din care el ar fi aflat și despre cele 42 de cadavre incinerate la Crematoriul „Cenușa“. În schimb, Dan Voinea ne-a relatat că, procurorul care ar fi fost într-adevăr la crematoriu a fost Gheorghe Diaconescu, șeful de atunci al Procuraturii Militare, adjunct al Procurorului General al RSR. Chestionat în legătură cu motivul pentru care Baciu ar fi declarat insistent că ar fi fost și el acolo, Dan Voinea ne-a spus că nu are de unde să știe, dar că ar fi posibil să fie din cauză că tot el i-a anchetat, ulterior, pe toți cei implicați în această afacere tenebroasă. Generalul Dumitru Sorescu, implicat și el, ce-i drept doar într-un mod colateral,  în acțiunea operativă privitoare la transportul și incinerarea timișorenilor, ne-a declarat și el că nu știe absolut nimic despre prezența vreunui procuror care să fi venit acolo. Dar declarația sa nu poate  fi deosebit de concludentă: cei care-l cunosc îl descriu drept un om care a preferat să ia asupra sa toate consecințele acelei misiuni.

Bunul judecător

Cornel Bădoiu, cel care a refuzat, cu obstinație să menționeze în scris numele lui Dan Voinea așa cum vorbea despre el  Ion Baciu, a avut și el parte de o strălucită carieră post-decembristă. O carieră despre ale cărei momente mai „delicate“ a vorbit și Filip Teodorescu, cel care în decembrie 1989 era director adjunct al contraspionajului român. Într-un interviu acordat cu mai mulți ani în urmă, Filip Teodorescu a vorbit și despre judecătorul Cornel Bădoiu: „Președintele completului de judecată, col. Cornel Bădoiu, de altfel un om inteligent care a reușit să se descurce relativ bine, punând în seama procuraturii toate erorile și greșelile din rechizitoriu care nu-i asigura motivația unei sentințe de condamnare a noastră, a hotărât, în vara lui 1990, restituirea dosarului la procuratură pentru completare, dar nu a avut curajul să ne pună în libertate. Reluarea procesului a avut loc în toamna anului 1990, de această dată la București, cu un rechizitoriu refăcut ca vai de el. Col. Cornel Bădoiu a motivat mutarea la București prin adevărul că sediul Secției Militare a Tribunalului Suprem este în Capitală și nu la Timișoara. Realitatea era alta. La finalul uneia din ultimele ședințe ținute la Timișoara, col. Cornel Bădoiu m-a chemat în biroul lui din spatele scenei, pentru a mă asigura că el va face tot ce trebuie pentru evidențierea adevărului și să avem răbdare. Între timp și-a pus chipiul în geanta diplomat, un trenci subțire peste uniforma militară pentru a putea ieși din clădire neobservat de timișorenii pregătiți să-l huiduie copios și să arunce probabil și niscaiva ouă. Deci, v-am răspuns și la această întrebare.“ Dar asta nu a fost, nici pe departe totul: „Într-o pauză prelungită a procesului de la Timișoara, în luna mai 1990, am fost vizitat la închisoare de domnul Profesor Virgil Măgureanu, numit la conducerea nou înființatului Serviciu de Informații (26 martie 1990). Pe scurt, domnia sa m-a întrebat dacă accept să-mi reiau activitatea ca adjunct al său. În glumă, i-am arătat că sunt în zeghe și tuns zero și nu voi putea ieși din penitenciar în această stare, dar că accept să-mi reiau activitatea dacă este nevoie de mine. M-a asigurat că într-o săptămână voi fi eliberat și mă pot prezenta la lucru la sediul central din str. Povernei. Mi-am exprimat scepticismul având în vedere căile întortocheate ale justiției române și opoziția celor ce aveau de răspuns în legătură cu faptele lor din decembrie 1989, în situați în care un vinovat de serviciu era scos din cauză. A trecut mai mult de un an până când am fost pus în libertate, la solicitarea expresă și publică a procuraturii militare. Am părăsit penitenciarul Jilava în data de 28 iunie 1991, iar în 29 iunie 1991 m-am prezentat la sediul S.R.I., luându-mi slujba în primire. (….)
În noiembrie 1991 când, de facto, eram prim-adjunct al directorului S.R.I., dl. prof. Virgil Măgureanu – de bună credință – mi-a spus că m-a așteptat un an să-mi reiau activitatea. Nu a făcut nici o propunere de acordare a gradului de general, deși existau câțiva care meritau. Acum, că am revenit, este cazul să prezinte președintelui țării propuneri, cap de listă urmând să fie Filip Teodorescu, urmat de câțiva dintre șefii de direcții. I-am mulțumit pentru gândul bun și corect, dar am adăugat că nu ar fi bine să apară decretul prezidențial de acordare a gradului de general lui Filip Teodorescu, atâta timp cât secția militară a Tribunalului Suprem nu a pronunțat hotărârea în procesul „Lotul Timișoara”. Domnul prof. Virgil Măgureanu a fost de acord cu observația mea și s-a angajat să vorbească cu președintele completului de judecată – col. Cornel Bădoiu – pentru a cunoaște stadiul redactării și publicării hotărârii. După două-trei zile m-a informat că a discutat, dar col. Cornel Bădoiu a condiționat publicarea hotărârii instanței de primirea stelei de general. Dl. prof. Virgil Măgureanu l-a informat pe președintele țării despre această pretenție. Acesta i-a sugerat să mă întrebe dacă voi fi deranjat de acordarea gradului de general col. Cornel Bădoiu. Am răspuns, fără ezitare, că nu mă deranjează deloc, col. Cornel Bădoiu jucându-și cu pricepere șansa vieții sale. Dar, neîncrezător într-un succes atât de facil, col. Cornel Bădoiu a amânat publicarea hotărârii în dosarul „lotul Timișoara” până după ce a apărut în Monitorul Oficial decretul prin care primea dorita stea de general. Nu m-a deranjat deloc manevra, dar aceasta a declanșat nemulțumirea unora dintre șefii de direcții, doi dintre aceștia reproșându-mi direct că nu au primit gradul de general, din cauza refuzului meu. La următorul „1 Decembrie” nu a mai fost cazul întrucât în septembrie 1992 am cerut expres și irevocabil, din motive personale, trecerea în rezervă și ieșirea la pensie, deși nu aveam decât 53 de ani.“ Cam așa se scrie istoria de la care, naivii de noi ne așteptăm să elucideze misterele Revoluției. Generalul Bădoiu și-a văzut de cariera lui de justițiar, iar atunci când i-a picat bine s-a implicat și în viața politică. Dan Voinea a ajuns și el general, și s-a tot ocupat și para-ocupat de dosarele Revoluției până acestea au ajuns doar niște documente de arhivă de care nu se mai interesează mai nimeni.
Singurii care, în afara unei lespezi de marmură pe mormânt nu au câștigat mai nimic sunt morții Revoluției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.