Acasă Special Sus inima, Români!

Sus inima, Români!

DISTRIBUIȚI

Cumplitele suferințe pe care le trăim din cauza pandemiei au determinat în sufletele și mințile multor cetățeni de-ai noștri, descurajare, depresiune și uneori proteste. S-ar părea că există printre contemporani o tendință spre pesimism mai accentuată decât în trecutul apropiat sau îndepărtat. Cum se explică acest pesimism și este el justificat?

O scurtă privire asupra istoriei noastre ar putea să ne ajute la găsirea unui răspuns.

Cele mai recente descoperiri arheologice atestă existența unei civilizații, în zona țării noastre, cu mult înaintea celor cu date îndeobște cunoscute. Se pare că această civilizație datează de aproximativ 6000 de ani, cu mult deci înainte de primele referințe istorice despre Geți („cei mai viteji dintre Traci”- Herodot – secolul V î.H.). Despre Geto-Daci, cunoaștem numeroase detalii chiar din „Columna lui Traian” construită la Roma după cucerirea Daciei de către Romani – războaiele din anii 101-105 d.H.

Se știe că Geto-Dacii erau un popor puternic implicat în numeroase războaie și cu o forță optimistă rezultată din credința în Zamolxis și viața de după moarte. Am putea să ne întrebăm de ce istoricii nu includ pe Geto-Daci printre popoarele antice monoteiste.

Așadar, strămoșii noștri Geto-Daci aveau o psihologie puternic optimistă care s-a desăvârșit după cucerirea de către Romani și nașterea „Daciei Felix”. În secolele II-III d.H. creștinismul pătrunde în Dacia Felix, adus de legionarii romani. Odată cu primele manifestări ale credinței creștine, se dezvoltă și cele trei componente menționate de Apostolul Pavel în Întâia Epistolă către Corinteni: „credința, nădejdea și dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea”. Nu poate fi deci vorba de un pesimism specific poporului român în curs de formare, înainte de Retragerea Aureliană (271 d.H.) și  nici după aceea.

Dacia Felix este năpădită de Barbari în secolele III-VII d.H. și, în ciuda marilor suferințe determinate de aceste năvăliri, își păstrează în mod uimitor limba, care rămâne cea mai veche limbă neolatină timp de 18 secole. Suferințe – cu duiumul, dar o formidabilă forță optimistă care durează aproape două milenii. În secolele III-IX d.H. se nasc primele voievodate românești și creștine, atât în Muntenia cât și în Moldova și Ardeal.

După anul 1100 d.H., dintre voievozii români se ilustrează victorioși Basarab I în lupta cu Carol Robert regele Ungurilor (1330), apoi Ioan de Hunedoara învingătorul Turcilor (la Belgrad 1456) și Mircea cel Bătrân victorios și el împotriva lui Baiazid la Rovine (1394).

Urmează un lung șir de domnitori viteji în cele „trei” țări românești care rezistă victorioși împotriva tăvălugului turcesc (Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Matei Basarab, Mihai Viteazul – unificatorul, ce e drept de scurtă durată, a celor trei țări Românești.

Pesimism specific românilor? Nici vorbă, cu toate năvălirile și apoi agresiunile marilor imperii vecine, România rezistă, fiind o veritabilă pavăză pentru occident care are răstimpul să-și construiască marile catedrale și să dea naștere Renașterii și Reformei religioase.  În anii 1688-1714 în Țara Românească a domnit Constantin Brâncoveanu care s-a ilustrat prin încurajarea arhitecturii naționale și care a murit eroic împreună fii săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei), refuzând trecerea la mahomedanism. A fost sanctificat de Biserica Ortodoxă fiind singurul principe din Istoria Europei care a murit ca martir creștin („să știți că a murit creștin Brâncoveanu Constantin”).

În secolul al XIX-lea, Românii dovedesc o formidabilă conștiință națională formulând principiile de mare modernitate în urma consultării populare a Divanului Adhoc (1857).

Alte evenimente care atestă imensa forță a Poporului Român, Revoluția de la 1848, Unirea Principatelor sub Cuza Vodă (1859) și, după venirea în țară a Principelui Carol I, Războiul contra Turcilor (1877) și Independența.

Cu imense jertfe se naște România Modernă care progresează spectaculos în toate domeniile și, după un război cu dureroase sacrificii (1916-1918), sub Ferdinand I și Regina Maria – Marea Unire de la Alba Iulia din 1918 – România Mare. Primele decenii după 1918 au adus României mari progrese: o constituție profund modernă (1923) și dezvoltare economică, socială și culturală spectaculoasă în ciuda unor turbulențe provocate de comuniști și de organizația legionară sprijinită de regimul hitlerist instalat în Germania după 1933.

Anul 1938 avea să însemne pentru țară momentul dezvoltării maxime pe toate planurile, în ciuda unor abuzuri ale Regelui Carol al II-lea autoinstalat pe tronul țării în 1930. Un optimism justificat al populației caracteriza starea deceniului 4. În afara țării se petreceau însă evenimente îngrijorătoare: Războiul Civil din Spania (1936-1939) cu două milioane de victime, invadarea Abisiniei de către Italia condusă de megalomanul Mussolini, represiunile cumplite ale tiraniei lui Lenin, Troțki  și Stalin în Rusia comunistă, un lung război în Asia în care Japonia pune treptat stăpânire pe orientul îndepărtat și, mai aproape de noi, reînarmarea Germaniei cu antisemitismul criminal care avea să producă sinistrul Holocaust. În țările democratice din occident (Anglia, Franța și SUA) se trăia bine și  opinia publică nu era pregătită să facă față pericolului hitlerist și stalinist. Optimismul nostru românesc a primit o primă mare lovitură în vara anului 1940 când sovieticii de conveniență cu Germania (Pactul Ribbentrop-Molotov, august 1939), au cerut ultimativ cedarea Basarabiei. A fost începutul multor decenii de mari suferinți pentru țară. Dictatura Mareșalului Antonescu și apoi implicarea cu inutil de mulți ostași în războiul împotriva URSS s-a soldat cu un milion și jumătate de victime. Înfrângerea din Est și ocuparea țării de sovietici a determinat cea mai grea și lungă depresiune a Românilor. Și totuși, ei au dovedit că moștenesc forța străbunilor daco-romani și au opus rezistentă armată în munți (Arnăuțoiu, Ogoranu) și prin atitudinea populației. Au plătit cu vieți și libertate 1,5 milioane de români în închisori, cu 500 de mii de victime. Forța poporului s-a dovedit însă cel mai clar la Revoluția Anticomunistă din decembrie 1989.

Evenimentele de după 1990 sunt încă vii în mințile și sufletele Românilor și nu mă voi mai opri asupra lor, exceptînd pe cel mai recent și poate cel mai grav: pandemia coronavirus. Aproape un milion de oameni s-au îmbolnăvit și 25000 au plătit cu viața în urma teribilului flagel. Efectele economice sunt serioase dar cel mai grav e faptul că populația trăiește în depresiune. Justificat, ni se cer sacrificii pentru a lupta cu boala, dar ele nu se conjugă cu cele ce au lovit poporul nostru în timpul ultimelor războaie și sub jugul comunist. E greu, e foarte greu dar să încercăm a judeca cu calm și sânge rece. Avem nevoie din nou de mult curaj, pentru a învinge răul. E momentul când, ajutați de Cel de Sus, trebuie să facem față dușmanului insidios. Plângerile și protestele sunt inutile, chiar dăunătoare.

Sus inima Români!

2 COMENTARII

  1. Daca bolsevismul s-a instalat la putere printr-o revolutie, nazismul, fascismul, lejionarismul si alte diktaturi extremiste de dreapta s-au instalat dupa castiqarea unor alejeri libere in Jermania, Italia, Spania, Romania, U nkaria etc., deci democratiile europene au mai luat o data plasa in 1930, dar au pastrat acelasi sistem parlamentar prin care si Republica Romsna a devenit Imperiu. Sinkura tara unde parlamentul nu poate data lovituri de stat este Elvetia care promoveaza democratia directa, toate legile dandu-se prin referendum local, rejional si national, nu democratia reprezentativa, prin parlament, lucru foarte usor azi datorita votului prin internet, iar in trecut prin adunarea cetatenilor in Agora in ficare zi de vineri, ca la Atena.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.