Acasă Special Zile solemne spre neuitare

Zile solemne spre neuitare

DISTRIBUIȚI

Comemorarea victimelor holocaustului nazist reprezintă momente de reculegere și condamnare a crimelor hitleriștilor împotriva evreilor. Actul comemorării are un mare rol pentru a pune stavilă definitiv unor asemenea orori.

Din nefericire, istoria secolului trecut a cunoscut crime odioase în afara celor ale holocaustului. E vorba de cele săvârșite de regimurile comuniste și de terorism. Se estimează că în URSS, China comunistă și numeroasele țări cotropite de bolșevism au fost uciși din motive politice zeci de milioane de oameni nevinovați.

În țara noastră, victimă și ea a dictaturilor comuniste criminale impuse de sovietici, au fost uciși câteva sute de mii de oameni și aproximativ un milion au fost întemnițați în condiții de exterminare.

Spre cinstea noastră, singura țară din lume în care comunismul cu crimele sale a fost condamnat oficial în Parlament este România.

În ziua de 19 decembrie 2006, condamnarea a fost pronunțată devenind Act de Stat. A fost meritul incontestabil al  Președintelui Traian Băsescu care, în ciuda greșelilor sale dinainte și după acest moment, a pronunțat condamnarea. Un rol important în realizarea condamnării l-a avut Vladimir Tismăneanu care, deși este fiul unui evreu comunist ilegalist, a avut curajul să se lepede de trecutul întunecat al familiei sale.

În susținerea Actului de Condamnare s-a elaborat un amplu material la care au colaborat numeroși intelectuali patrioți. Am avut cinstea să mă număr, împreună cu regretatul Constantin Ticu Dumitrescu, la elaborarea paginilor întocmite de Asociația Fostilor Deținuți Politici. Pe lângă determinarea științifică a numărului de victime ale sistemului comunist din România am prezentat celelalte crime ale regimului și anume: dezastrul economic, cel cultural-științific, crima împotriva fondului biologic al națiunii, persecuțiile religioase, distrugerea mediului ambiant și demolarea multor biserici și sate.

În materialul dedicat condamnării comunismului în țara noastră s-a arătat pe larg lupta eroică a partizanilor din munți, care au opus o dârză rezistență trupelor de securitate. Detașamentele Arnăuțoiu și Ogoranu din Munții Făgărașului, precum și cele din Bucovina, Ciucaș, Apuseni (grupări din Armată) și multe alte locuri de luptă eroică, au reprezentat singurele mișcări de partizani anticomuniști din țările cotropite de sovietici. În afara formelor de luptă armată, Rezistența Anticomunistă s-a dezvoltat în sute de mii de cazuri prin manifeste, sabotaje și organizații anticomuniste pe care le-au format studenți, elevi, muncitori și intelectuali. „Procesele” împotriva acestora, erau diabolic de crude, cu condamnări de mulți ani de temniță. Un fenomen criminal unic în grozăvia lui a reprezentat „Experimentul Pitești”, în care securitatea, cu știrea căpeteniilor partidului comunist, a organizat torturarea permanentă timp de ani de zile a multor deținuți de către alți deținuți, școliți probabil în URSS în spiritul „pedagogului” terorist Macarenco. Sute de oameni și-au pierdut viața în acest „experiment” iar alte mii au rămas profund marcați fizic și psihic toată viața. Marele scriitor rus Alexandr Soljenițîn, autorul monumentalului volum despre „Gulagul” sovietic, a apeciat „experimentul Pitești” ca unic în grozăvia lui.

Voi opri aici sinistra lista a crimelor comunismului deși s-ar putea scrie despre acest subiect cărți întregi.

Cum ne reamintim azi despre toate aceste crime?  Cu mâhnire trebuie să constat că mult prea puțin.

Personalitățile politice, chiar dintre cele mai reprezentative vorbesc prea puțin sau deloc despre crimele comunismului de la noi și din lume în general.

„Să nu ne răzbunăm, dar să nu uităm” sunt cuvintele pline de credință creștină a unui ilustru intelectual condamnat pe nedrept de comuniști.

Avem deci datoria să nu uităm trecutul regimului comunist plin de crime.

Așa precum, pe bună dreptate, se comemorează holocaustul, să comemorăm suferințele cauzate de comunism și lupta pentru păstrarea credinței creștine și a dragostei de țară.

Liderii politici sunt primii care trebuie să dea exemplu în acest sens.

P.S. Rog pe toți cei care vor binevoi să citească rândurile de mai sus să-și expună punctul de vedere asupra acestor idei. Știu, suntem covârșiți de teribilele efecte ale coronavirusului, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, el va trece. Istoria României însă rămâne, și trebuie să știm a ne mândri cu ea …

Dr. Gh. Boldur-Latescu este  profesor universitar emerit și fost detinut politic anticomunist.

 

3 COMENTARII

  1. Va apreciez si respect punctul de vedere Dle. Profesoar,dar:
    “Suntem singura tara care a condamnat in mod public comunismul”
    Dar cine l-a condamnat? Basescu, fost turnator si nomenclaturist? Crede cineva ca a fost sincer?
    Despre Tismaneanu, ma abtin.
    Si ce folos ca am condamnat comunismul, cand esalonul doi, securistii si urmasii lor au acaparat Romania?
    Din pacate sprctacolul ieftin si demagogia ne caracterizeaza.

  2. Va apreciez si respect textul Dle. Profesor, dar
    “ Suntem singura tara care a condamnat in mod public comunismul”
    Dar cine l-a condamnat? Basescu fost informator si nomenclaturist? Crede cineva ca a fost sincer?
    Despre Tismaneanu ma abtin.
    Si ce flos ca l-am condamnat, daca AZI, comunistii din esalonul 2, securistii si urmasii lor au acaparat Romania?

    • Ceausescu cat era de primitiv si analfabet tot si-a dat seama unde e de fapt problema Romaniei cu ocazia invaziei Uniuniisovietice in Cehoslovacia.Tara asta poate sa aiba orice fel de regim,de dreapta stanga sus sau jos tot degeaba daca esti o colonie-gulag.Daca inlocuiesti ciuma rosie cu ciuma portocalie nu rezolvi deloc problema schimbi numai culoarea ciumei
      Noi trebuie sa rezolvam urgent securitatea nationala si independenta fata de agresiunile de tip asasinat economico-financiar si nu conteaza prea mult ce fel de partid conduce guvernul daca se respecta regulile de baza din statul de drept.Sau daca nu vrem atunci ne ducem dracului complet si ca natie si ca popor.Ceva de genul ori la bal ori la spital

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.