Home Sport 50.000 de euro primă pentru câștigarea campionatului

50.000 de euro primă pentru câștigarea campionatului

DISTRIBUIŢI

"Sper ca băieții să ne ia banii"

"Rămânem ca anul trecut și cu nivelul primelor și cu nivelul salariilor. Jucătorii vor primi câte 50.000 de euro pentru câștigarea campionatului și 25.000 de euro pentru Cupa României, două obiective pe care le putem realiza."
Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj
 Conducerea lui CFR Cluj și-a calculat bugetul pentru 2009, anunțând că fotbaliștii nu au de ce să își facă griji, deoarece nu li se va umbla la salarii sau la primele de joc și de obiectiv. Astfel, în cazul în care vor câștiga campionatul, fotbaliștii lui Dușan Uhrin și Alex Jindra vor fi recompensați cu câte 50.000 de euro și cu 25.000 în cazul în care vor aduce din nou Cupa României în Gruia.
Oficialul ardelenilor e de părere că CFR are șanse mari de a reveni în lupta pentru campionat, deși e la șase puncte în spatele liderului. "Dinamo e principala favorită, iar noi suntem principalii adversari. Ne vom mai lupta pentru titlu cu Steaua și FC Timișoara. Cred că Urziceniul este scoasă din lupta pentru titlu", a mai spus Iuliu Mureșan.

Mulțumit de Uhrin

Președintele campioanei României a făcut o scurtă analiză a pregătirii de până acum, declarându-se încântat de metodele folosite de Dușan Uhrin și Alex Jindra. "Este îmbucurător că nu s-a accidentat nimeni, iar în meciuri nu s-a simțit oboseala, echipa a avut prospețime de fiecare dată. Asta înseamnă că a fost o pregătire adaptată la posibilitățile jucătorilor din lotul nostru", a mai spus Iuliu Mureșan.

Se vând jucători

În altă ordine de idei, oficialul a explicat și situația lui Culio, care a fost ofertat de o echipă din străinătate, o hotărâre finală referitoare la viitorul mijlocașului urmând să se ia în cursul acestei săptămâni.
 

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.