Home Sport AC Milan s-a resemnat

AC Milan s-a resemnat

DISTRIBUIŢI

Liderul din Serie A, Internazionale Milano, s-a impus cu 2-1 (goluri Adriano '29, Stankovic '43 / Pato '71) în fața rivalei AC Milan, care nu mai poate spera la titlul de campioană. Antrenorul „diavolilor“, Carlo Ancelotti, a recunoscut că l-ar mulțumi și o clasare în primele trei locuri, calificante în Liga Campionilor.
Tehnicianul lui AC Milan l-a acuzat pe arbitrul întâlnirii că a validat incorect reușita lui Adriano: „S-a folosit de mână pentru a marca, fie că a vrut, fie că nu, dar mingea sigur nu intra în poartă dacă nu se folosea de mână. Acum nu ne mai putem gândi la titlu, obiectivul nostru este să terminăm pe unul din primele trei locuri, dar trebuie să fim atenți, pentru că mai avem multe jocuri de disputat. 11 puncte distanță este destul de mult, dar important este să ne calificăm direct în Liga Campionilor“.
Căpitanul României, Cristi Chivu, a bifat toate cele 90 de minute pentru Inter, fiind lăudat de presa din Italia. Fundașul a ținut să își felicite adversarii pentru jocul prestat, declarându-se norocos că „echipa rivală este un club atât de mare“. „Am încercat să ne apărăm cât de bine am putut, știam că nu o să fie ușor, iar golul lui Pato nu a venit după o greșeală a defensivei. Un derby este un derby, mereu există motivare, noi încercăm mereu să jucăm cât mai bine. Suntem norocoși că avem ca rival un club atât de mare și astfel performanțele noastre devin notabile“, a declarat Cristi Chivu.
Internazionale Milano ocupă primul loc în Serie A, cu 56 de puncte după 24 de etape, Juventus este pe 2, cu 47 de puncte, iar AC Milan este pe locul 3, cu 45 de puncte.
Inter Milano a înscris prin Adriano (29) și Stankovic (43), iar AC Milan a marcat prin Pato (71). Fundașul român Cristian Chivu a fost integralist la gazde și a primit un cartonaș galben în minutul 90+2.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.