Home Sport Ales Jindra chiar crede că el antrenează

Ales Jindra chiar crede că el antrenează

DISTRIBUIŢI

CFR Cluj l-a instalat pe Ales Jindra pe banca tehnică a echipei, acesta reprezentând însă doar o mască pentru adevăratul antrenor, Dușan Uhrin jr. Fostul tehnician al Politehnicii Timișoara nu mai are voie să pregătească nicio formație din Liga I în acest sezon, astfel că în acte figurează drept consilier sportiv.
"Domnul Dușan Uhrin are o experiență de un an și jumătate la Timișoara și cunoaște foarte bine jucătorii din campionatul românesc. Ne vom consulta în orice problemă și sper să avem o colaborare cât mai bună. Îmi asum responsabilitatea pentru rezultate și pentru obiective. Sunt foarte bucuros că am șansa să antrenez această echipă, mă simt bine în România, îmi place orașul și ce am găsit aici la CFR", a declarat Jindra. Această declarație este însă doar una formală, pentru ca forurile de specialitate să nu poată dovedi neregula de la CFR.
Dușan Uhrin jr. i-a ținut isonul acestuia, subliniind că nu el este antrenorul principal: "L-am recomandat pe Jindra pentru că mi-au plăcut metodele sale de antrenament foarte mult. Nu am apucat să îi recomand vreun jucător, pentru că totul s-a petrecut foarte repede, dar avem timp pentru asta".

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.