Joakim Noah a ratat, însă, ocazia să își sature fanii
Baschetbalistul Joakim Noah, pivot la Chicago Bulls, s-a pus la mintea fanilor în meciul de pe teren propriu, împotriva lui Orlando Magic. Cu aproape patru secunde înainte de sunetul sirenei, franco-americanul a încercat să înscrie din zona de trei puncte cu toate că faza nu impunea o astfel de aruncare. Motivul este unul cât se poate de simplu: tabela indica 99-93 în favoarea formației sale, iar spectatorii ar fi fost recompensați gratuit cu câte un burger în cazul în care Bulls ar fi depășit 100 de puncte înscrise. Din păcate, Joakim Noah nu a reușit, astfel că fanii au plecat acasă satisfăcuți doar sufletește. Jucătorul a intrat în gura antrenorului său, care s-a arătat deranjat de acest gest plin de amatorism. „ Am vorbit despre acest subiect cu el, dar ce i-am spus rămâne între noi”, a spus Tom Thibodeau, care a încercat, astfel, să închidă subiectul.
Noah și-a recunoscut greșeala după meci și le-a cerut scuze colegilor săi, realizând că un concurs oarecare nu ar trebui să îi afecteze modul de a privi lucrurile atunci când se află în teren. „Regret un pic, nu a fost o lovitură bună. Fanii voiau cu adevărat un Big Mac. M-am prins în joc, dar nu voi mai face asta”, a declarat pivotul lui Chicago Bulls, care a reușit să înscrie 20 de puncte în acest joc, fiind unul dintre cei mai buni de pe teren.
Joakim Noah este fiul fostului tenismen francez Yannick Noah, care între timp s-a transformat în cântăreț. Baschetbalistul are multe calități, dar aruncările de la distanță nu se numără cu siguranță printre ele. De la debutul său în Liga Nord-Americană de Baschet (NBA), în 2007, Joakim Noah a încercat doar de cinci ori să marcheze din zona de trei puncte, fără să fi reușit vreodată să își atingă ținta.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















