Home Sport „Avem accidentați, dar nu ne temem de CFR Cluj”

„Avem accidentați, dar nu ne temem de CFR Cluj”

DISTRIBUIŢI

Victoria cu 1-0 în meciul cu FC Vaslui, din manșa întâi a semifinalelor Cupei României, le-a dat aripi brașovenilor, care speră să scoată un rezultat bun și în meciul de campionat, din această seară, cu CFR Cluj. Antrenorul „stegarilor“, Viorel Moldovan, crede în șansele elevilor săi, mai ales după forma slabă arătată de ardeleni în ultima perioadă.
„Nu ne temem de CFR Cluj și cred că putem să ne batem de la egal la egal cu orice adversar din Liga I. Din păcate însă, pentru acest joc avem mari probleme de lot. Astfel, Grigore, Landauri, Ilyeș, Stancu, Roman și Ezequias sunt accidentați. Ar fi extraordinar să putem recupera câțiva dintre ei, pentru că ne așteaptă un program extrem de încărcat în această perioadă. În aceste condiții, sper să fiu inspirat în alcătuirea primului «11». Vrem și trebuie să obținem victoria în meciul cu CFR Cluj. Am discutat cu jucătorii și le-am cerut să aibă aceeași atitudine și spirit de sacrificiu ca și în meciul cu FC Vaslui din semifinalele Cupei României“, a declarat Viorel Moldovan.
Antrenorul brașovenilor consideră că CFR Cluj și FC Timișoara sunt principalele favorite la câștigarea campionatului.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.